Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că un lot de grapefruit roșu, provenit din Turcia, a fost scos de la vânzare în mai multe magazine din România din cauză că prezenta un nivel ridicat de pesticide.
”Vă informăm, ca urmare a depășirii valorilor admise de reziduri de pesticide (Clorpirifos-metil) SC KAREMA FRUCT SRL a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la client a articolului menționat mai jos.
Motivul rechemării: depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide CLORPIRIFOS METIL”, se arată în comunicatul de presă trimis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Produsul trebuie returnat
Este vorba despre lotul 15989 al acestei fructe; cumpărărorii sunt sfătuiţi să nu-l consume ci să-l aducă la magazinul de unde l-au cumpărat până la data de 28 iunie.
Cei care vor face acest lucru vor primi contravaloarea produsului cumpărat,precizează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.