Un băiat de 12 ani din judeţul Neamţ a fost operat astăzi, la Spitalul Judeţean Bacău, într-o o intervenţie chirugicală pediatrică premieră în Moldova şi rară în România, transmite SJU Bacău într-un comunicat de presă.
Intervenţia a putut fi posibilă cu ajutorul unui aparat laser ultraperformant care a permis operarea unei malfomaţii renale.
„Trebuie să menţionăm că intervenţiile renale pediatrice sunt foarte rare în ţară, că echipa medicală care participă la astfel de operaţii trebuie pregătită în străinătate Şi că beneficiile ulterioare pentru pacienţi sunt imense. În primul rând că scapă de durerile insuportabile, iar ulterior pot avea după o recuperare rapidă, o viaţă normală de adult”, a declarat doctorul Mihai Galinescu, medic primar chirurgie pediatrică la SJU Bacău în comunicatul de presă.
Aparatura performantă a fost achiziţionată printr-o donaţie de 100.000 euro făcută de Compania „Dedeman”.
Cu ajutorul noii aparaturi se vor putea efectua intervenţii chirurgicale endourologice care folosesc numai orificiile şi căile naturale urinare, fără a mai fi nevoie deloc de incizii.
Una dintre aceste intervenţii este cea de extragere a calculilor renali sau ureterali, care la copii apar, în marea majoritate a cazurilor, ca o consecinţă a unor malformaţii renale.
Până în acest moment, aceşti calculi trebuiau extraşi laparoscopic sau prin chirurgie deschisă.

