Ambulanţa are destulă treabă, mai ales în această perioadă a unui val de infectări cu coronavirus, fără să mai culeagă şi oamenii beţi de pe stradă.
În această seară, în cartierul Dărmăneşti, la o temperatură de -4 grade C, un bărbat stătea prăbuşit în zăpadă, pe un trotuar nu tocmai foarte frecventat, dar suficient cât cineva să-l vadă prin viscolul subţire, abia început, şi să sune la 112. Nici noi nu l-am fi văzut dacă nu am fi observat semnalele luminoase şi nu am fi auzit debutul de dialog între bărbatul praf de la băutură şi ambulanţieră.
Hai, îi spune doamna după ce realizează rapid că au fost chemaţi la un bărbat beat criţă, aici te-ai găsit să dormi? Hai, sus, sus!
Îngălat la vorbă dar ferm pe poziţia culcat, bărbatul o întreabă: „Ce treabă ai tu cu mine, ăăăăi? Ce treabă ai tu cu mine? Ai vreo treabă?”
Între timp, şoferul trage maşina ambulanţei mai aproape, să nu care prea mult. Omul refuză, protestează, el vrea să rămână jos acolo, pe trotuar, în plin ger: „Şi ce să fac, să te las să mori? Că mori aici dacă te lăsăm!”
Se spune că există un Dumnezeu al beţivilor. Protestând şi arătând cu degetul, omul este ridicat, cărat pe braţe şi aşezat pe scaun, la căldură, sub supraveghere medicală. „Staţi să vă iau tensiunea, măcar!”. Urmează un refuz categoric însoţit de un damf de alcool şi de încercarea doamnei de la Ambulanţă să-l liniştească. Maşina porneşte spre spital, unde este greu de crezut că personajul se va potoli.
Pentru astfel de cazuri, beneficiarul serviciului de ambulanţă ar trebui să plătească. Munca oamenilor, maşina, benzina. Dar nu se va putea recupera timpul pierdut cu un om beat, când altul, poate, chiar are nevoie urgentă de ajutor. Întrebarea, însă, e valabilă: ce să fi făcut, să-l fi lăsat să moară?
