Psihologia are o denumire pentru politicienii care se rup de realitate şi trăiesc pe altă lume, ca să rezumăm simplu definiţia complexă a Sindromului Hybris. Ruperea contactului cu realitatea este una dintre cele 15 simptome explicate de psihologi.
Câţu ne-a spus astăzi că nu ştie preţul pâinii, pentru că nu mănâncă pâine. El, primul ministru guvernului României, nu poate spune cât costă o pâine simplă, nici cu cât se găseşte sticla de ulei la raft. Pentru că la raft, şi nu din dosarele Guvernului, românul de rând îşi cumpără alimentele de bază.
Boala lui Câţu nu e unicat. Câţi politicieni dintre aceia ajunşi sus mai intră într-un magazin, pun mâna pe coş şi se apucă de cumpărărturi? Câţi văd bătrânii pensionari cum aleg de pe rafturile magazinelor CEA MAI IEFTINĂ pâine, de regulă franzela albă, fără ambalaj, CEL MAI IEFTIN ulei, iar la frigiderele de carne ales tacâmul, pentru zeamă.
O reacţie asemănătoare a avut Ion Iliescu, în campanie electorală (preşedinte era Emil Constantinescu) pentru prezidenţiale la Neamţ.
Aflat în graţia unei mulţimi delirante care-l aştepta în Piaţa Centrală, fostul preşedinte al României s-a oprit la tarabe unde a fost brusc lovit de uimire. Mai întâi cartofii. A dat din cap cu durere când a văzut preţul. Din mulţime s-au înălţat voci: Dom preşedinte, n-avem cu ce lua mâncare!
A continuat şarada şi cu altele, apoi s-a oprit la pâine. Marfa era vândută într-o mică ladă de sticlă. Iliescu a făcut ochii cât cepele apoi a întrebat!: “Atât a ajuns să coste o pâine!?? Ţţţţî…”. Şi simpatizanţii au înghiţit uimirea fostului preşedinte cu speranţă şi bucurie.
Mulţi politicieni dintre cei pentru care românii conştiincioşi au pus ştampila la alegeri, lasă într-o singură seară, într-un restaurant de lux, cel puţin 10 pensii medii (ori 10 salarii cu care românul mai ajunge în mână acasă). Fiţi convinşi că atunci nu se gândesc ei câtă pâine intră în suma scrisă pe bonul frumos ataşat în carnetul de piele, pus respectuos de chelner pe masă.
