Deputatul de Neamţ Laurenţiu Leoreanu, care a preferat tăcerea după ce prefectul George Lazăr şi-a anunţat candidatura la şefia PNL, şi după ce colegul său de parlament Eugen Ţapu, cu frâiele interimare ale PNL-ului în mâini a declarat oficial că-l susţine şi pe el şi pe Florin Câţu, a ieşit la rampă chiar în preziua vizitei primului ministru în Neamţ, cu informaţia că îl va susţine pe Orban.

Laurenţiu Dan Leoreanu, cel care părea favorit la şefia PNL, argumentează:
“În politică, așa cum o înțeleg eu, la fel ca în orice alt aspect al vieții, camaraderia, recunoștința și respectul, conceptul de echipă – trebuie să primeze! Din aceste motive, fundamentat pe valorile universale, am ales să reprezint la nivel județean echipa Ludovic Orban, actualul președinte al Partidului Național Liberal, Prim-ministru într-o perioadă de crunte încercări, Președintele Camerei Deputaților, un om definit prin spiritul de sacrificiu, muncă și implicare, un liberal adevărat, în slujba românilor!”