V.ANDRIEȘ
Se sucește iar timpul. Astăzi, Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare de vremea rea, respectiv precipitații mixte, temperaturi deosebit de scăzute pentru această perioadă și intensificări ale vântului. Informarea este valabilă până vineri, 16 aprilie, la ora 10.
Conform ANM, în intervalul menționat, în toată țara vor fi precipitații moderate cantitativ, local 15-25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vest și centru, 30-40 l/mp. Din după-amiaza zilei de marți (13 aprilie) și până în seara zilei de miercuri (14 aprilie), vor fi mai ales averse de ploaie, izolat însoțite de descărcări electrice.
În Transilvania şi în Maramureş vor fi ploi, dar şi perioade cu lapoviţă și ninsoare (cu precădere în noaptea de miercuri spre joi și în cea de joi spre vineri) pe alocuri și temporar cu depunere de strat de zăpadă. Trecător, se vor semnala precipitații mixte și în zonele deluroase din restul teritoriului.
La munte vor predomina ninsorile. Se va depune strat de zăpadă local consistent, mai ales la altitudini de peste 1500 m în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Rafalele vor depăși 70-80 km/h, și va fi viscol. În majoriatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45-55 km/h. Miercuri și joi, valorile termice diurne înregistrate vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie.

