Încă din această dimineață locuitorii din cartierul Văleni 2 au început activitatea de igienizare, după ce societatea Consiliului Local Piatra Neamţ, SC Salubritas SA, „le-a pus la dispoziție saci, mănuși, lopeți, greble și o echipă a societății, pentru că puterea exemplului este esențială”, informează municipalitatea Piatra Neamţ.
Primarul Andrei Carabelea a fost ieri în cartierul Văleni 2, cu ocazia zilei internaţionale a rromilor, unde a văzut peisajul Perlei Moldovei cum mai este numit Piatra Neamţ, grav compromis cu gunoaie.
Presupunem că Andrei Carabelea cunoaştea dinainte ce este acolo.

„Locuitorii și-au luat angajamentul ca în maximum o lună de zile, să curețe împrejurimile cartierului în care locuiesc și care în prezent sunt sufocate de deșeuri. Pe măsură ce vor fi adunate, deșeurile vor fi preluate pentru eliberarea zonei.
Nu uitați că activitățile de igienizare vor continua la Piatra-Neamț pe tot parcursul lunii aprilie în toate cartierele orașului, în cadrul campaniei ”Piatra Curată”, precizează municipalitatea pietreană.


