Conducerea primăriei Piatra Neamţ s-a întâlnit ieri cu reprezentanți ai mediului HORECA, arhitecți, urbaniști, organizatori de evenimente și consilieri locali cu experiență în domeniu, pentru a creiona regulamentul privind desfășurarea activităților ocazionale și sezoniere de tip comerț stradal, în municipiul Piatra-Neamț, anunţă municipalitatea pietreană.
Ce se mai poate face în condiţiile restricţilor impuse de pandemie? Tema, evident, este limitată la nivel local şi la produsele autohtone.
Primăria crede că “un astfel de proiect este esențial, pentru că îmbină nevoia dezvoltării antreprenoriatului local cu dorința pietrenilor de a se bucura de produse autohtone și de evenimente care să vină în sprijinul economiei locale. El face parte din seria proiectelor ce vor fi supuse consultărilor publice, fiecare cetățean având ocazia de a participa cu idei și sugestii privind regulamentul, odată cu lansarea acestuia pe site-ul oficial al primăriei, astfel încât împreună să găsim și să aplicăm cea mai bună variantă pentru comunitate”.