„Am votat pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari! Dincolo de demagogie sunt faptele, iar astăzi, prin acest vot important, am dovedit că ne ținem de cuvânt. Pentru că așa este corect și normal!”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ.
Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au fost prezenți în sală, nu au votat.
Propunerea de suplimentare a ordinii de zi de miercuri a fost făcută de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

