Astăzi este 23 aprilie, Sfantul Gheorghe şi incep prin a adresa un mesaj de felicitare sărbatoritilor zilei. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să vă ocrotească, să vă aducă sănătate şi să vă călăuzească paşii în viaţă! La mulţi ani, tuturor celor care îşi sărbătoresc astăzi, ziua numelui !, este mesajul primarului Dragoş Chitic după şedinţa de Consiliu Local, desfăşurată on line.
Prevenirea infectării cu noul coronavirus si ajutorarea populaţiei vulnerabile reprezintă, în continuare, principala preocupare a municipalităţii pietrene în aceasta perioadă.
„Este o perioada în care încasările la bugetul local au scăzut substanţial datorită epidemiei generate de cornovairus. În aceste conditii banii municipalitatii trebuie cheltuiti cu mare responsabilitate iar resursele dirijate pentru protejarea populatiei din Piatra Neamt împotriva infectării şi ajutorarea persoanelor vulnerabile. Astfel, au fost dirijate fonduri suplimentare , respectiv suma de 100.000 lei către Directia de Asistenţa Sociala pentru asigurarea hranei la cantina sociala si meteriale de curatenie si medicamente pentru Centrul Social Pietricica. Au fost, deasemenea, dirijate fonduri suplimentare pentru cazarea , masa si materiale de curăţenie pentru persoanele carantinate pentru si pentru hrana persoanelor aflate în autoizolare care au nevoie de alimente.
Am alocat suma de 20.000 lei Asociatiei Sens Civic care, în partnereriat cu alte 9 ONG-uri, derulează în aceasta perioada proiectul umanitar ,, Neamţul, solidar la greu” pentru achiziţionare de echipamente de protecţie împotriva infectării cu coronavirus şi alimente destinate persoanelor vulnerabile din Piatra Neamţ afectate de actuala criza sanitară”, a declarat primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic.

