Un comunicat de presă al Prefecturii Neamţ ne informează despre o şedinţă a prefectului cu primarii şi reprezentanţii altor autorităţi – destul de multe -, însă nu precizează nimic despre subiectul care a generat un real interes în rândurile populaţiei: ce se ştie despre situaţia constănţeanului care a fost la Piatra Neamţ, la un concurs de dans şi ulterior a fost confirmat ca fiind bolnav de coronavirus?
Potrivit ziuaconstanta.r0, prefectul Constanţei ar fi luat legătura cu prefectul de Neamţ pe acest subiect deosebit de important (mai important decât polemica privind (non)prezenţa lui Ionel Arsene la CJSU).
Sursa citată precizează că bărbatul a fost în Piatra Neamţ în perioada 29 feb-1 martie. Acum este internat la boli infecţioase în Spitalul din Constanţa.
Ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ? Cu cine a venit în contact pacientul? Câte persoane? Unde? Au fost ele identificate, atenţionate? S-a demarat vreo anchetă?
În lipsa acestor răspunsuri, publicăm partea cea mai interesantă a comunicatului Prefecturii Neamţ:
Începand cu ziua de 13 martie până la 31 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, suspendarea activităților de tip bazar/obor/târguri, acestea urmând a fi închise de către autoritățile publice locale. Primarii unităților adminstrativ teritoriale au fost consultați cu privire la acest aspect și toți cei prezenți au susținut oportunitatea acestei măsuri.
În prezent în județul Neamț la ora transmiterii comunicatului de presă sunt 41 de persoane aflate în carantină, și 461 de persoane aflate în autoizolare. La acest moment nu există niciun caz confirmat de infectare Covid-19.

