* Sâmbătă, 15 februarie, în jurul orei 21.07, prin apel la 112 pompierii de la Detașamentul Piatra Neamț au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs, la o locuință în satul Hlăpești, comuna Dragomirești.
La locul intervenției s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Ajunși la locul indicat pompierii au intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs în interiorul casei și a acoperișului.
Proprietara locuinței, în vârstă de aproximativ 62 de ani a suferit arsuri la nivelul feței și membrelor superioare. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la paramedici, după care a fost transportată la UPU Piatra Neamț.
În urma incendiului au ars : acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 mp, bunuri din locuință ( obiecte de mobilier, geamuri, articole de îmbrăcăminte și materiale textile, 1 aragaz). S-au deteriorat peretii si plafonul locuintei. Împrejurarea determinată: pierderea calităților fizico-chimice ale unor instalații, armături sau conducte (explozie butelie).
* Duminică, în jurul orei 12.20, prin apel la 112, pompierii de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată în comuna Ceahlău.
La locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere.
Deoarece a existat posibilitatea propagării incendiului la locuințe au fost solicitate forțe în sprijin. Astfel, la această misiune au participat :
– 3 autospeciale de stingere cu 19 pompieri militari
– 4 jandarmi, lucrători de la Ocolul Silvic Poiana Teiului, voluntari de la SVSU Ceahlău (cu autospeciala), SVSU Grințieș, SVSU Poiana Teiului.
Incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 3 hectare.

