Valentin ANDRIEŞ
În primul weekend cu program special, la Serviciul de Pașapoarte Neamț, stranierii n-au dat buluc la această instituție, chiar dacă 4 ghișee au fost pregătite pentru a face față “aglomerației”.
În afară de acest aspect, cetățenii care n-au apucat să-și plătească taxele pentru emiterea pașaportului o pot face chiar la sediul Serviciului de Pașapoarte Neamț.

“Prin grija domnului prefect George Lazăr, cetățenii care n-au achitat taxa pașaportului o pot face la Serviciul de Pașapoarte Neamț, unde există un ghișeu special amenajat. În afară de acest aspect, sâmbătă, 21 decembrie au fost depuse 26 de cereri pentru emiterea unui nou document de călătorie, fiind eliberate 9 pașapoarte. Până în această dimineață, la ora 10.30, au fost primite 9 cereri pentru emiterea unui nou pașaport. În perioada sărbătorilor vom lucra cu 4 ghișee, din care 3 pentru preluarea datelor și unul pentru înmânarea documentelor”, ne-a declarat comisarul șef de poliție Constantin Roman, șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Neamț.

