10.1 C
Piatra Neamț
joi, mai 14, 2026

Marţi, la Târgul de Crăciun Piatra Neamţ: Seară Folclorică autentică!

Politică

Fostul subprefect USR, Florin Zaharia noul purtător de cuvânt al prefectei Maria Apostol

Prefectul judeţului Neamţ, Maria Apostol, a oficializat luni componenţa Cancelariei instituţiei. În funcţia de director de cabinet a fost...

Maria Apostol (USR) este noul prefect de Neamț

Fosta consilieră județeană din partea USR, Maria Apostol, a fost numită astăzi prefect de Neamț, după ce av. Adrian Bourceanu și-a dat...

Harpa nu se dezice. PSD(cu AUR la București), cu PNL la Neamț

Președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat astăzi că PSD nu va face alianță cu AUR în Consiliul Județean și că...

Prefectul de Neamț și-a dat demisia. PSD își retrage oamenii din funcțiile de conducere

Prefectul de Neamț, Adrian Bourceanu și-a dat demisia din funcție, urmând să se întoarcă la profesia de avocat. Actul nu este surprinzător,...

În organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Târgul de Crăciun la Neamţ, ediţia a IV-a continuă marţi, 17 decembrie, cu o serie de patru recitaluri muzicale. Primii vor urca pe scena de pe platoul Curţii Domneşti, la ora 18:00, copiii de la Asociaţia „Melisma”, urmaţi de membrii ansamblului folcloric „Comorile Neamţului”. Programul artistic al serii va fi încheiat de alte două recitaluri, protagonişti fiind Alexandru Brădăţan şi Grigore Gherman.

***

ASOCIAŢIA „MELISMA”

Asociația „Melisma” din Piatra-Neamț, înființată în august 2017, este condusă de profesor coordonator de canto popular și muzică ușoară Maria Țifrea. Asociaţia promovează atât muzica tradițional românească, cât și dansul popular prin copii, tineri și adulți din Piatra Neamț și din județ. Scopul acestui club este de a încuraja fiecare cursant să-și depășească emoțiile, să-și dezvolte abilitățile muzicale.

Grupul de copii care va evolua la Târgul de Crăciun va interpreta un colaj de colinde româneşti.

ANSAMBLUL FOLCLORIC COMORILE NEAMŢULUI

A fost înfiinţat de catre profesor-coregraf Anda Maria Acristinei  în anul 2008. Aceasta,  din dragoste pentru jocul si cântecul  popular, a strâns în jurul său tineri cu vârste cuprinse între 4 şi 30 de ani, punând astfel bazele unui ansamblu de dansuri populare româneşti. Talentul coregrafului şi eforturile dansatorilor au rodit apoi în numeroase reprezentaţii la nivel local, judeţean, naţional, pentru ca ulterior ansamblul să efectueze turnee şi să participe la concursuri şi festivaluri internaţionale în Franţa, Spania, Turcia, Grecia.

 Intenţia Ansamblului folcloric ,,Comorile Neamtului”  este de a prezenta o imagine despre cultura tradiţională şi obiceiurile judeţului Neamţ, dar şi din alte regiuni ale ţării.

ALEXANDRU BRĂDĂŢAN

Alexandru Brădăţan este unul dintre cei mai apreciaţi solişti de muzică populară din noul val de ineterpreţi ai folclorului românesc. De loc din Gura Humorului, el a crescut într-o familie de oameni iubitori de tradiţie românească. Solistul ce reprezintă cu succes muzica populară din Bucovina a urcat prima dată pe scenă încă de la grădiniţă, când era prezent la mai toate manifestările. Din 2005, Alexandru Brădăţan a pus stăpânire pe scenă şi nu a mai renunţat la ea, până în prezent. „Nu cred că m-a îndreptat nimeni spre muzică, cred că este o chemare. De mic copil mi-a plăcut muzica populară. La noi în casă se asculta, se ascultă muzică populară. Fiind o familie mai spirituală, valorile tradiţionale ale poporului erau pe un piedestal foarte bine pus la punct”.

În anul 2005 a înregistrat prima sa piesă, o horă dăruită de Maria Macovei. A fost piesa cu care avea să participe în iarna anului respectiv la o filmare video care a avut loc la Moldoviţa, dcu ocazia sărbătorilor de iar. Imaginile au fost transmise la televiziunea naţională, moment care a reprezentat actul de naştere al artistului Alexandru Brădăţan.

În palmaresul său,unul bogat, are, la capitolul realizări, şi cel puţin două albume înregistrate. Primul se intitulează „Am în suflet cânt şi joc” şi cuprinde chiar melodiile sale de la începuturi. Al doilea, „Cu drag de Voroneţ”, a fost lansat în anul 2012, eveniment la care a luat parte regretata Mărioara Murărescu şi mai toţi colegii de generaţie ai lui Alexandru Brădăţan, din întreaga ţară. Piesele de pe aceste două albume au fost compuse de îndrumătoarea tânărului solist, Maria Macovei.

Solistul nu concepe să se mute din Bucovina, lui îi place să călătorească, însă se întoarce de fiecare dată acasă cu dragă, pentru că meleagurile din zona natală se simte cel mai bine.

GRIGORE GHERMAN

Interpretul de muzică populară s-a născut în iunie 1987, în ținutul Herța, Ucraina. A absolvit Universitatea Națională de Muzică București, secția Compoziție Muzică Ușoară și Facultatea de Litere, Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității „Iurii Fedkovici” din Cernăuți.

La vârsta de 12 ani urca pentru prima dată pe scenă, alături de orchestra „Valea Prutului” din Cernăuți.

Grigore Gherman  are în portofoliul său artistic mai multe premii în domeniul muzicii populare. Printzre cele mai importante, amintim aici: Trofeul Festivalului „În grădina cu flori multe”, Trofeul Festivalului „Ponoare, Ponoare”, Trofeul Festivalului „Pe marginea Dunării”, precum şi Premiile I cucerita la Festivalul „Irina Loghin”, Festivalul „Munte, munte, brad frumos” şi Premiul de Popularitate de la Festivalul „Pe deal, la Teleormănel”.

Discografia sa cuprinde albumele: „Să petrecem, oameni dragi”, „Mugur, Mugurel”, „De la Iași la Chișinău”, „De la Gorj în toată țara”.

Grigore Gherman este şi un poet cunoscut. Afinitatea pentru scris și-a aratat-o încă de pe vremea când trăia în Cernăuți, publicând poeme în ziare si reviste cernăuţene („Gazeta de Herta”, „Libertatea Cuvîntului”, „Concordia”, „Zorile Bucovinei”, „Arcasul”, „Glasul Bucovinei”, „Mesager bucovinean”), în unele ziare și reviste din România (Curierul „Ginta latină”, „Crai nou”, „Ţara fagilor”, „România literară”), dar și în unele reviste din Republica Moldova („Biblio Polis”, „Clipa”) și Convorbiri literare.

Cartea sa de debut a fost „Epoca nedescifrată”(2009), urmată de volumul de cântece „La ceasul florilor de liliac” (coautori Silvia Caba Ghivireac și Ion Iacobuță).

Mai multe articole

Spațiu publicitar

Ultimele noutăți

În sfârșit! Au început lucrările pe terenul fostului Bazar din Dărmănești. Vor fi construite două blocuri ANL

Primarul de Piatra Neamț, Adrian Niță, a fost astăzi în cartierul Dărmănești, pe locul unde a funcționat vechiul bazar, pentru a marca...

Astă seară la T.T: Medalion Andrei Șerban, cu Tamara Constantinescu

MEDALION ANDREI ȘERBAN — moderator Tamara Constantinescu. A patra dintre cele cinci întâlniri „Cuvinte despre scenă și creație” ale ediției. Andrei Șerban...

Anunț coondoleanțe ISU Neamț

Astăzi, am aflat cu tristețe despre trecerea neașteptată la cele veșnice a domnului Nicolae Spiridon, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Accident mortal în această dimineață, la Boghicea

În jurul orei 10:35, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în comuna Boghicea, unde un autoturism în...

Sechestru instituit asupra a 8 autoutilitare și 7 remorci utilizate la transporturi de materiale lemnoase în mod ilicit

La data de 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul SOP Neamț - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol s-au sesizat cu...