Astăzi, în Consiliul Local, Flavia Cristina Pascal, elevă în clasa a X-a la Colegiul National ,,Petru Rareș” , pregătită de domnul profesor Dan Grigoruță Oniciuc, a fost premiată pentru performanţa în astronomie.
„Flavia a câștigat medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică desfășurată în perioada 2-10 august la Balaton în Ungaria. Premiem constant performanța la Piatra Neamț. Felicitări !”, a spus primarul Dragoş Chitic.

