„Această femeie, la fel ca aşţi români salvatori, reprezintă sufletul românesc în acele vremuri de suferinţă a evreilor” (Rabil dr. Alexandru Safran)
Consiliul Județean Neamț, prin Complexul Muzeal Județean, sub Patronajul Parlamentului României – Camera Deputaţilor, va organiza, miercuri, 6 februarie 2019, în incinta Palatului Parlamentului, vernisajul expoziţiei muzeale „Viorica Agarici“. La eveniment sunt invitați ambasadori, parlamentari, membri ai Guvernului României, membri ai comunităților evreiești din țară și străinătate precum și reprezentanți ai instituțiilor de cultură.
Prin acest eveniment se urmărește evocarea personalității de excepţie a eroinei Viorica Agarici, președintă a filialei din Roman a Societății Naționale de Crucea Roşie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dând dovadă de un curaj nemaiîntâlnit, Viorica Agarici a salvat de la pieire sute de evrei transportați în condiții inumane, în „Trenurile Morții“. Pentru curajul său, la data de 8 iunie 1983, Statul Israel și Institutul „Yad Vashem“ din Ierusalim i-au acordat, post mortem, diploma şi titlul „Drepţi între popoare“, un arbore fiind plantat în memoria sa pe „Aleea Celor Drepţi“. În anul 2011, Primăria Municipiului Roman i-a acordat titlul de „cetățean de onoare“.
„Prin prezentarea acestei expoziţii la Bucureşti ne dorim să reafirmăm respectul faţă de actele de curaj ale semenilor noștri făcute de-a lungul istoriei și să aducem în fața publicului eroi care sunt punte între țări și religii. Zilele trecute s-au comemorat 74 de ani de la eliberarea deținuților din lagărul de exterminare de la Auschwitz – Birkenau. A fost un episod trist din istoria omenirii, care nu trebuie uitat, dar nici repetat. Acesta este scopul proiectului nostru și Consiliul Judeţean Neamț dorește, prin proiectele viitoare, să păstreze neștearsă memoria tuturor eroilor acestor locuri. Aducem astăzi un omagiu memoriei Vioricăi Agarici – un adevărat ambasador și simbol ale Neamțului“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Expoziția constă în reconstituirea estetică și simbolică a vagoanelor „Trenurilor Morții“ cu care evreii erau transportați către lagărele de exterminare.
Vernisajul „Viorica Agarici“ va începe pe data de 6 februarie, la ora 13, expoziția rămânând deschisă pe perioada Reuniunii informale a miniștrilor Afacerilor Interne și a miniștrilor Justiției ai țărilor UE (JAI), organizată de Ministerul Justiției (în cadrul Președinției Rotative a României la Consiliul Europei). Ulterior, expoziția va fi relocată în Gara municipiului Roman, acolo unde se află de câțiva ani bustul Vioricăi Agarici, realizat de sculptorul nemţean Florin Zaharescu, pentru un nou vernisaj.
Cine a fost Viorica Agarici?
Viorica Agarici, numele la naștere Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu (n. 24 februarie 1886, București – d. 18 februarie 1979, București) a fost o activistă pe tărâm social, feministă, filantrop, descendentă a familiei de boieri patrioți liberali Văsescu, a îndeplinit funcția de președintă a filialei locale a Societății Naționale de Cruce Roșie din orașul Roman în timpul celui de-al doilea război mondial. A fost omagiată, post mortem, de către Statul Israel cu titlul și diploma de „Drepți între popoare” ( חסיד אומות העולם Hasid Umot HaOlam) pentru salvarea, în iulie 1941, a mii de evrei, urcați în zilele pogromului de la Iași în „trenurile morții”, sub pretextul deportării spre lagărul de la Călărași (Ialomița).
Activitatea Vioricăi Agarici în sprijinul celor defavorizați a fost mult mai amplă. A început prin a face parte din Comitetul de sprijin al Orfelinatului din Roman, a fost și președintă, timp de 23 de ani a Comitetului de sprijin al Școlii nr. 1 de fete din același oraș.
Viorica Agarici contribuise cu bani pentru construcția de școli în mai multe sate, fapt pentru care, în anul 1937 i s-a acordat medalia „Răsplata Muncii pentru construcții școlare”, clasa I. Ca președintă a Crucii Roșii, filiala Roman a fost răsplătită, în anii interbelici, cu Crucea „Meritul Sanitar” clasa I sau cu “Brevetul pentru Semnul de Distincție la Contribuția adusă Operelor Societății Naționale de Cruce Roșie”.[1]
Doamna Viorica Agarici va rămâne însă în conștiința umanității prin atitudinea ei în calitatea de șef al Filialei orașului Roman a Societății Naționale de Cruce Roșie când, în ziua de 3 iulie 1941 trecând peste teamă, prejudecăți și reținerea celor care o înconjurau, a dat dovadă de curaj, înalt umanism, oferind ajutor în numele organizației căreia îi era devotată și în ale cărei principii credea[5].
Salvare în trenul morţii
La trecerea prin gara Roman a “trenului morții” care transporta, în condiții îngrozitoare, sute de cetățeni români, evrei din Iași, deportați spre lagărul de la Călărași, Viorica Agarici cu autoritate și cu o dârzenie care au impresionat pe toți cei prezenți, a făcut ceea ce trebuia să facă Crucea Roșie în astfel de situații, salvând de la moarte multe persoane nevinovate, în ciuda opoziției autorităților de atunci.
Gestul Vioricăi Agarici nu a fost în zadar. După igienizarea corespunzătoare a vagoanelor și primul ajutor, alte filiale de Cruce Roșie de pe traseul trenului spre Călărași i-au luat exemplul, prinzând curaj să ofere tot sprijinul sărmanilor călători. După această eroică și dreptcreștinească faptă, Viorica Agarici a primit emoționante manifestări de recunoștință dar și reproșuri, gesturi reprobabile, mai puțin cavalerești din partea unor cetățeni ai urbei Roman. Cu amărăciune în suflet, începând cu anul 1943 renunță la șefia filialei Roman a Societății Naționale de Cruce Roșie, slujire pe care a onorat-o timp de 15 ani și se mută la București, la fiul ei Gheorghe.
O dată cu sfârșitul războiului și cu venirea comuniștilor la putere avea să se reîntoarcă la Roman, de astă dată forțată. Cu “domiciliul obligatoriu”, cu toată averea confiscată, a trebuit să trăiască printre străini, din mila cunoscuților, în timp ce doi din cei trei fii ai săi vor fi încarcerați pentru ani buni, în temnițele comuniste.
Alungată din propria casă, doamna Agarici a fost nevoită să-și câștige pâinea dând lecții de franceză și engleză la domiciliul copiilor noii protipendade comuniste.
Fapta Doamnei Agarici din acel început de iulie 1941 nu avea cum să fie uitată. În perioada sa de domiciliu obligatoriu la Roman a fost ajutată, discret, de medicul dr. Iozef Abraham și de fotograful Jack Reinstein, membri ai obștii evreiești din Roman.
După eliberarea băieților din închisoare a plecat din nou la București, pentru a locui la fiul ei cel mare, Georgel. Doamna Agarici a primit o rentă viageră din partea Federației Comunităților Evreiești de la București. Comuniștii nu au permis ca fapta sa de mare eroism și înalt umanism să fie evocată în public, cu excepția unor articole din “Revista cultului mozaic”. Doar în această publicație a apărut, în anul 1971, când Doamna Agarici era o “bunicuță de 85 de ani”, un amplu articol semnat de publicistul Marius Mircu[7]. Viorica Agarici s-a stins din viață la 18 februarie 1979, la vârsta de 93 de ani. A fost înmormântată, două zile mai târziu, la Cimitirul Bellu, în cavoul unor rude îndepărtate, cavoul familiei Pillidi. La ceremonia înhumării a fost prezentă și o delegație a Federației Comunităților Evreiești condusă de ing Theodor Blumenfeld, președintele Comunității evreilor din București care, “în numele Eminenței Sale d. Șef rabin dr. Moses Rosen, a depus o coroană, ca omagiu celei care în plină beznă a urii hitleriste a știut să păstreze și să afirme în mod demn dragostea de om.” Numărul din 1 martie 1979 al Revistei Cultului Mozaic a anunțat moartea Doamnei Agarici, într-un scurt necrolog însoțit de portretul acesteia.
La 8 iunie 1983 Institutul Yad Vashem din Ierusalim i-a acordat, post mortem, Doamnei Viorica Agarici diploma și titlul de “Drept între popoare”, un arbore fiind plantat în memoria ei pe “Aleea Celor Drepți”.
Statuia Vioricăi Agarici din gara Roman
După 1989 din ce în ce mai multe dovezi de cinstire a memoriei Vioricăi Agarici s-au făcut remarcate. Printre acestea: atribuirea numelui său unei străzi din orașul Roman, ridicarea unui bust în Gara Roman, operă a sculptorului nemțean Florin-Mircea Zaharescu, comemorarea specială de la Roman din anul 2005, atribuirea titlului de “cetățean de onoare al orașului Roman” în 2011, fixarea unei plăci comemorative pe locul unde odihnește eroina, la Cimitirul Bellu
