Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a declarat că anul acesta va crea noul brand turistic al judeţului Neamţ.
Arsene a precizat în pentru ziarpiatraneamt.ro că noul brand va fi „Ţinutul lui Creangă”. În Humuleştiul atât de cunoscut românilor, va fi realizat de către Consiliul Judeţean Neamţ şi un complex de agrement.
Printre obiectivele pe care şeful CJ le-a prezentat în publicaţia citată, se află, în primul rând, drumurile:
„În domeniul infrastructurii rutiere am lansat procedurile de achiziție pentru proiectul de reabilitare și modernizare a axei de transport Piatra-Neamț – Mărgineni – Făurei – Horia – Ion Creanga – Icușești – limita județul Bacău. Valoarea investiției este de peste 115 milioane lei.
Vom reabilita 90% din drumurile județene. Vom interveni la peste 80 de obiective de interes județean, respectiv drumuri si poduri. Am lansat proceduri de achiziție pentru aceste lucrări în valoare de peste 250 milioane lei.
Vom cumpăra autobuze electrice printr-un proiect cu finanțare europeană, în parteneriat cu MDRAP. Valoarea proiectului este de 57,6 milioane lei.
Vreau să construim un Spital Județean de Urgență nou la Piatra-Neamț. Vom construi un Centru de Excelență în Radioterapie.
Continuăm dotarea Serviciului de Ambulanță și investițiile în unitățile sanitare. Reabilităm Spitalul Județean de Urgență actual și vom moderniza ambulatoriul.
Cu finanțare ANL, vom asigura locuințe de serviciu pentru medici și medici rezidenți.
Imediat ce vremea ne va permite, vom începe lucrările la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică si la Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Handicap din Dragomirești.
La Roman, vom reabilita Spitalul de Psihiatrie. Tot la Roman, vom reabilita Casa Memorială Sergiu Celibidache.
Vom construi trei stații de pompieri în Bicaz, Poiana Teiului și Dragomirești. Muzeele din Piatra Neamț – Muzeul de Istorie și Arheologie, Casa Memorială Calistrat Hogaș -, dar și Casa Memorială Ion Creangă din Humulești se află pe lista monumentelor care vor primi o nouă viață.
Vom crea un portal online, o platformă integrată de informare și colaborare interactivă cu cetățenii.
Avem o serie de alte proiecte prin care sprijinim educația, cultura, mediul. Vom implementa sistemul managementului calității – administrație durabilă (IMCAD), în valoare totală 623 mii lei, proiect cu finanțare europeană.
Tot prin ANL, vom asigura locuințe de serviciu pentru funcționari. Sprijinim și dezvoltarea antreprenoriatului. Printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de 18,1 milioane lei, lansăm programul Start Up Activator pentru susținerea înființării de întreprinderi nonagricole în zona urbană”.

