Este un adevăr spus într-o carte care va fi lansată miercuri, 31 octombrie, la ora 17,00, la Biblioteca Judeţeană Neamţ.
Este o carte scrisă de şi despre Gelu Cracană, ofiţerul de presă al FC Ceahlău, ziarist sportiv, suporterul stindard , despre viaţa sa.
Despre destinul nebănuit din cei 12 ani petrecuţi în casele de copii ale statului român în perioada 1955-1970 şi a celor trei ani de vagabond al străzilor din Piatra Neamţ.
Despre felul cum a recţionat o femeie ce ar fi trebuit să-i fie mamă, o femeie care şi-a văzut copilul după 14 ani de la abandon, multiplicând astfel, la cote nebănuite, drama din sufletul celui deja chinuit într-un sistem nemilos, crud şi indiferent.
Cartea se numeşte „Aş vrea să uit de copilăria mea”.
L-am întâlnit pe Gelu sâmbătă, la Baza Hipică. Era la datorie, ca de obicei. Mi-a dat această invitaţie şi mi-a povestit câte ceva din viaţa sa, despre oamenii care l-au ajutat. Pe scurt, citiţi mai jos. Vă recomandăm, însă, să cumpăraţi cartea. Este vorba despre destinul unui om căruia i-au crescut aripi din mocirlă.
Gelu Cracană:
Încetul cu încetul, am cunoscut oameni care mi-au îndreptat paşii spre civilizaţia externă a caselor de copii. Afară era o viaţă, în casele de copii, alta.
Au fost ani grei. Pe mama am întâlnit-o abia la 14 ani, când trebuia să-şi facă buletinul.
N-am să uit prima întâlnire cu mama, cu fiinţa care mi-a dat viaţă. A fost cea mai groaznică întâlnire a vieţii mele! Deşi nu ne cunoşteam, primele cuvinte ale ei către mine au fost: Unde Dumnezeii mă-tii, ai fost golanule până acum?
Evident că cel care m-a adus la Piatra Neamţ m-a protejat de această femeie, iar mai târziu, la o lună – două „mama” – şi vă rog să puneţi ghilimele, m-a scos de Casa de Copii şi aşa am devenit acel vagabond, între 14-17 ani.
Deşi vagabond, mergeam des la fotbal pentru că sub tribuna veche când se marca, publicul se scula în picioare şi atunci mai cădeau câte 25 de bani, şi mă bucuram. Nu pentru mine, că pe unde dormeam pe lângă Casa de Cultură, la blocul nemţilor, mai erau alţi copii care nu aveau ce mânca în ziua aceea.
Am făcut balet, dans modern, mi-am completat studiile, pentru că la 14 ani aveam 4 clase.
Lucram la CPL, de acolo m-a trimis secretarul de partid la Liceul de Construcţii şi tot de acolo am mers la Şcoala de Arte Populare.
Vă amintiţi, în 1994, România s-a calificat la Mondialul din America. Între timp, eu am câştigat concursul Coca Cola cu cel mai vopsit balcon, cu ocazia acestui mondial. Aveam asigurat transportul, dar îmi trebuia 5000 de dolari pentru cazare şi masă. În locul meu a plecat o fată bolnavă, şi s-a întors sănătoasă.
Cum a ajuns omul lui Gheorghe Ştefan? Cum a ajuns sufletul-muzeu al fotbalului din Piatra Neamţ?
Directorul de la CPL, Ioan Fiterău – era un om extraordinar, avea încredere în mine, m-a chemat la el în birou şi mi-a zis: începând de mâine te prezinţi la dl. Gheorghe Ştefan şi vei prelua o magazie. M-am prezentat acolo şi am devenit magazioner şi de acolo, pas cu pas, am rămas legat strâns de fotbalul pietrean. În 1997 am fost dat afară pentru că am avut curajul să-i spun lui Gheorghe Ştefan în faţă adevăruri pe care alţii nu le-au spus. Tot Ştefan m-a chemat înapoi. Ofiţer de presă. Am înfiinţat şi magazinul suporterilor. Am stat din 2006, până în 2015, eram singurul care mă certam cu el pentru dreptate, am cumpărat şi acţiuni în 2004 când a devenit primar, că fiu lângă ei şi să văd felul cum conduc. În 2006 am făcut un record mondial, cel mai mare tricou din lume pentru Florin Axinia, cu ocazia retragerii sale, îşi aminteşte Gelu.
Dar de la anii străzii până la cel care este astăzi Gelu Cracană, au fost oameni în viaţa sa care l-au smuls din taverne şi i-au arătat lumina, şansă pe care nu au avut-o mulţi. Tot atât de adevărat, puţini ştiu să profite de ea. Cine l-a salvat?
„În cei 3 ani de vagabondaj, am avut noroc de un preot din Mărăţei, C. I. Constantinescu, un om care ne învăţa de bine. Vorba lui era să nu punem mâna, să nu furăm, dacă ne trebuie ceva, să cerem , mai bine. E urât să furi”.
Acum, înainte de a-şi lansa cartea vieţii sale ( a mai scris 6 cărţi), Gelu Cracană şi selectat oamenii cărora le mulţumeşte: Preotul C. I. Constantinescu, Daniela Shah, Gheorghe Ştefan şi frumoasa mea soţie, Elena.
