Duminică, 30.09.2018, la ora 13:34, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că, un bărbat de 33 de ani a descoperit mai multe elemente de muniţie neexplodate în albia râului Moldova, pe raza satului Lunca Moldovei, comuna Păstrăveni. La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care a ridicat cinci lovituri de artilerie cal. 75 mm, provenite din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii.
Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafaţă de 300 metri pătrați şi a mai descoperit o lovitură de artilerie cal. 75 mm, provenită tot din Al Doilea Război Mondial.

