Ieri, polițiștii s-au confruntat cu trei sesizări privind persoane care au fost abordate telefonic și le-au fost solicitate sume de bani, pentru rezolvarea unui accident în care au fost implicate rudele lor. Niciuna dintre persoanele sunate nu a dat curs solicitării.
În cursul zilei de ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au intervenit la trei sesizări privind tentativa de săvârșirea a infracțiunii de înșelăciune prin metoda “Accidentul”.
Polițiștii, din primele verificări, au stabilit că persoane necunoscute au apelat între orele 11.00 și 16.20, trei persoane, un bărbat și o femeie de 79 de ani și un bărbat de 73 de ani, toți din Piatra Neamț. Sub pretextul că rudele celor apelați sunt implicați în accidente rutiere, persoanele necunoscute au solicitat sume de bani pentru rezolvarea cazurilor. Într-un caz, în momentul solicitării mai multor informații de către partea vătămată, apelantul a închis telefonul, iar în celelalte două situații victimele nu au dat curs solicitării, anunțând poliția.(Comunicat de presă IPJ Neamţ)

