Deputatul nemţean Ioan Munteanu a fost desemnat, ieri, liderul de grup al parlamentarilor PSD din Camera Deputaţilor. Anunţul a fost făcut în plen, de către vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.
Poate şi pentru că este unul dintre cei mai activi, mai cunoscuţi şi mai experimentaţi parlamentari, deputatul nemţean a fost anunţat cu numele de „Nelu”: „Vă anunț că lider al grupului PSD pentru perioada următoare va fi Nelu”, a spus Iordache. Şi n-a întrebat nimeni care „Nelu”.
Ioan Munteanu, care, până ieri, a fost vice-lider al Camerei, îl înlocuieşte pe Marcel Ciolacu, propus vicepremier fără portofoliu.