9 C
Piatra Neamț
duminică, aprilie 19, 2026

2 Martie: S-a născut poetul care l-a adus pe Isus în celulă. Radu Gyr

Politică

”AJUNGE! PÂNĂ AICI!”. Mobilizare PSD la Neamț pentru înlăturarea lui Bolojan. Principalii lideri din județ au lansat apeluri

PSD Neamț este parte a campaniei naționale de înlăturarea a premierului Ilie Bolojan, pe care îl consideră ca fiind ”unul dintre cei...

Daruri de Paști pentru o familie din Văleni, aduse de politisti de la IPJ Neamț

Polițiștii din cadrul IPJ Neamț au demonstrat încă o dată că misiunea lor merge dincolo de uniformă și atribuții, organizând competiția de...

Daniel Harpa: 70 de posturi de la nivelul Consiliului județean vor fi reduse

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a anunțat în această seară că că fondul de salarii al Consiliului Județean va fi...

Cor de înjurături după ce primarul de Roman l-a lăudat pe Bolojan

Nu știm dacă a fost ordin (da, să trăiți!) de partid sau chiar opinie asumată, dar poza primarului de Roman, Laurențiu Leoreanu,...

Un om legendar şi reprezentativ al acestor vremuri, un mare poet care a încrustat în trupul său şi a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii, un munte de suferinţă, de demnitate şi de disperare – acesta este Radu Gyr.

El a cântat, pe toate registrele, toată jalea dar şi marea credinţă a neamului românesc. Poezia lui a fluturat din gură în gură la milioane de oameni, ca un îndreptar al vremurilor. Este simbolul românismului de azi. Om cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând. Poezia lui este o frescă a acestei epoci. L-au prigonit din pricina ei, au vrut să-l nimicească, a căzut dar va via mereu, scrie fericiticeiprigoniti.net

Adâncă-i noaptea, orele profunde…
Gemând, spre raftul cărţilor mă-ndrum
şi-ntreb în şoaptă fiece volum:
-Tu eşti? Si cartea fuge şi se-ascunde.

Şi-ntreb şi spada mea: -Tu eşti? Şi tace.
Şi, cum mă prăbuşesc în jilţ, înfrânt,
din zid o umbră albă se desface…

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
şi-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: -Tu esti? Si umbra spune: -Sînt.

Poet, gazetar, doctor în litere, Radu Demetrescu Gyr s-a născut pe 2 martie în anul 1905 la Câmpulung Muscel. A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic ”În munţi”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, unde era elev.    Poetul şi-a petrecut aproape 20 de ani în închisoare. Prima perioadă de detenţie a fost în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Atunci a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu şi alţi intelectuali care împărtăşeau ideile extremei drepte. După eliberarea din detenţie, a fost trimis, pentru „reabilitare”, în batalioanele de la Sărata. S-a întors din război rănit, dar cu o raniţă plină de poeme pe care le-a publicat în 1942, în volumul ”Poeme de războiu”. Cartea a fost cenzurată de regim.   În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariştilor creştini”, alături de Nichifor Crainic şi Pamfil Şeicaru. Justiţia l-a condamnat la 12 ani de detenţie politică. A revenit acasă în 1956. Comuniştii l-au  arestat din nou şi l-au condamnat la moarte pentru poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, considerată de autorităţi drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Mai multe articole

Spațiu publicitar

Ultimele noutăți

Poliție și RAR pe DN 15, duminică 19 aprilie, în acțiune sistem RELEU.

Duminică, 19 aprilie a.c., vom continua seria acțiunilor care aduc în prim plan principalele drumuri naționale care tranzitează județul Neamț, anunță IPJ...

Centrul Social de pe strada Dărmănești a fost avizat oficial. Investiția ajunge la 3.400.000 lei

Proiectul pentru Centrul de Zi „Sfântul Stelian”, depus de Municipiul Piatra-Neamț prin GAL Piatra-Neamț, a fost avizat oficial de către Organismul Intermediar...

Contract de 898.042.170 lei, semnat de APA SERV pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Neamț

COMUNICAT DE PRESĂ Semnarea contractului de finanțare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a Infrastructurii...

Schimbări radicale. Reabilitarea zonei STAȚIE – TELEGONDOLĂ COZLA

Galerie foto, AICIVideo reabilitare Cozla, AICI Programul de modernizare a stației de telegondolă de pe Cozla este în cel...

”AJUNGE! PÂNĂ AICI!”. Mobilizare PSD la Neamț pentru înlăturarea lui Bolojan. Principalii lideri din județ au lansat apeluri

PSD Neamț este parte a campaniei naționale de înlăturarea a premierului Ilie Bolojan, pe care îl consideră ca fiind ”unul dintre cei...