8.2 C
Piatra Neamț
duminică, aprilie 19, 2026

Oamenii cu suflet mare: voluntarii

Politică

”AJUNGE! PÂNĂ AICI!”. Mobilizare PSD la Neamț pentru înlăturarea lui Bolojan. Principalii lideri din județ au lansat apeluri

PSD Neamț este parte a campaniei naționale de înlăturarea a premierului Ilie Bolojan, pe care îl consideră ca fiind ”unul dintre cei...

Daruri de Paști pentru o familie din Văleni, aduse de politisti de la IPJ Neamț

Polițiștii din cadrul IPJ Neamț au demonstrat încă o dată că misiunea lor merge dincolo de uniformă și atribuții, organizând competiția de...

Daniel Harpa: 70 de posturi de la nivelul Consiliului județean vor fi reduse

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a anunțat în această seară că că fondul de salarii al Consiliului Județean va fi...

Cor de înjurături după ce primarul de Roman l-a lăudat pe Bolojan

Nu știm dacă a fost ordin (da, să trăiți!) de partid sau chiar opinie asumată, dar poza primarului de Roman, Laurențiu Leoreanu,...

Peste 200 de persoane au ales pe parcursul anului 2016 să facă voluntariat în sprijinul copiilor din sistemul de protecție făcându-le zi de zi viața mai frumoasă, numărul celor interesați de astfel de activități caritabile fiind în creștere comparativ cu anii anteriori. „Nu de puține ori auzim vorbindu-se despre faptul că în ultimii 20-25 de ani țara noastră a progresat prea puțin sau chiar deloc. Nimic mai fals dacă privim numai din punctul de vedere al sistemului de protecție a copilului iar unul dintre domeniile cu o dezvoltare uimitoare este voluntariatul. De la câteva organizații sau persoane din Occident care veneau prin anii 90’ să cunoască «orfanii țării», acum avem sute de adolescenți, tineri sau chiar pensionari care fac voluntariat de drag, din dorința de a schimba ceva și de a-și oferi ajutorul pentru binele copiilor. Nu-i putem nominaliza pe toți dar putem să le arătăm tuturor recunoștința noastră și să le adresăm cel mai cald și sincer «mulțumesc»“, a declarat Cristina Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.

Datele centralizate de Serviciul Resurse Umane din cadrul DGASPC Neamț arată că în 2016 s-au înregistrat 247 de contracte active de voluntariat, (unele reprezentând o continuare din 2015, altele prelungindu-se și în 2017). Majoritatea solicitanților sunt liceeni (cele mai active unități școlare fiind Colegiul Calistrat Hogaș – 106 elevi și 3 profesori și Colegiul Cartianu din Piatra Neamț – 60 de elevi, 11 profesori). Pe lângă adolescenți există și voluntari cadre didactice sau pensionari care aleg să ofere din timpul și din experiența lor în favoarea copiilor, cel mai adesea oferindu-le meditații sau ajutor la lecții. Un statut aparte au voluntarii care aleg să lucreze cu copiii cu dizabilități din centrele DGASPC, aceștia dând dovadă de o răbdare infinită și de mult suflet în activitățile zilnice pe care le fac iar progresele copiilor sunt vizibile. „Faptul că astăzi adolescenții și tinerii nu se mai jenează să meargă într-o tabără sau să iasă la o plimbare cu un copil cu handicap arată că există speranță și că generația tânără are tot mai puține prejudecăți, toate acestea netezind calea spre toleranță și normalitate“, a adăugat directorul general al DGASPC Neamț.

Pe lângă sutele de voluntari, există zeci de ONG-uri care s-au pus în slujba copiilor, oferindu-le după posibilități alimente, excursii, tabere, cadouri de sărbători, burse pentru continuarea studiilor, etc. DGASPC le mulțumește tuturor pentru implicarea și generozitatea de care dau dovadă în beneficiul copiilor din sistemul de protecție.

Mai multe articole

Spațiu publicitar

Ultimele noutăți

Poliție și RAR pe DN 15, duminică 19 aprilie, în acțiune sistem RELEU.

Duminică, 19 aprilie a.c., vom continua seria acțiunilor care aduc în prim plan principalele drumuri naționale care tranzitează județul Neamț, anunță IPJ...

Centrul Social de pe strada Dărmănești a fost avizat oficial. Investiția ajunge la 3.400.000 lei

Proiectul pentru Centrul de Zi „Sfântul Stelian”, depus de Municipiul Piatra-Neamț prin GAL Piatra-Neamț, a fost avizat oficial de către Organismul Intermediar...

Contract de 898.042.170 lei, semnat de APA SERV pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Neamț

COMUNICAT DE PRESĂ Semnarea contractului de finanțare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a Infrastructurii...

Schimbări radicale. Reabilitarea zonei STAȚIE – TELEGONDOLĂ COZLA

Galerie foto, AICIVideo reabilitare Cozla, AICI Programul de modernizare a stației de telegondolă de pe Cozla este în cel...

”AJUNGE! PÂNĂ AICI!”. Mobilizare PSD la Neamț pentru înlăturarea lui Bolojan. Principalii lideri din județ au lansat apeluri

PSD Neamț este parte a campaniei naționale de înlăturarea a premierului Ilie Bolojan, pe care îl consideră ca fiind ”unul dintre cei...