„Recunosc şi regret”, spune o domnişoară acuzată şi amendată sistematic pentru infracţiunea de prostituţie. Amenzile, la finele anului 2016, s-au ridicat la aproape 3 miliarde de lei, din care un miliard de lei numai la o persoană, bani care ar fi trebuit să intre în bugetul comunei Săvineşti, unde are domiciliu domnişoara cu cea mai veche meserie din lume.
Numai că în Săvineşti sigur (dar, probabil şi în alte localităţi unde sunt astfel de cazuri), nu a intrat nici un ban, sume care ar fi trebuit să figureze la venituri, deşi nu pentru bugetul comunei a prestat femeia în cauză.
„Speţa e cam aşa”, răspunde primarul Daniel Horciu: „Tatăl fetei este din Săvineşti dar stă la Alba iulia. Amenzile vin la Săvineşti. Am şi râs când am citit procesele verbale: „Recunosc şi regret”, ca apoi să recidiveze. Am pus toate amenzile într-o cutie de carton şi le-am trimis la Alba Iulia, la tatăl fetei. Înapoi nu au mai venit, înseamnă că…„

