Părintele Rafail Noica, sfîntul din Apuseni
Părintele Rafail Noica coboară rar din munţii săi, şi o face numai pentru că este insistent solicitat să dea cuvînt de folos credincioşilor. Cînd conferenţiază el, nici o sală nu este suficient de încăpătoare; mii de oameni din toata ţara merg să-i soarbă cuvintele la Alba Iulia – unde Ieromonahul vorbeşte o dată sau de două ori pe an în public – sau, mai rar, în Bucureşti ori alte oraşe ale ţării.
A fost văzut la 20 cm deasupra pămîntului, rugîndu-se
Părintele Rafail Noica este fiul marelui filozof român, Constantin Noica. Părintele Rafail Noica, recunoscut drept unul dintre cei mai mari duhovnici români, este cunoscut şi sub titulatura de ieromonahul de la Mănăstirea Sfîntul Ioan Botezătorul, ţinutul Maldon, Essex, din Anglia. Începînd din anul 1993, se retrage într-o sihăstrie din Muntii Apuseni. Acolo, muntenii care mai rătăcesc prin împrejurimi, au declarat, pentru un săptămînal naţional, că l-au văzut pe părinte rugîndu-se, iarna, pe ger, ridicat deasupra pămîntului. Levita.
Rafail Noica s-a născut în anul 1942. Tatăl său, filozoful Constantin Noica, ca un mărturisitor ales al culturii, va avea multe de pătimit din partea regimului vremii. Odată cu forţarea acestuia la un domiciliu obligatoriu, în Cîmpulung Muscel, familia Noica va fi greu încercată. La vîrsta de doar 13 ani, cu scopul primirii unei educaţii mai alese, mama sa îl va lua cu ea în Anglia (ţara ei de origine).
Ortodoxia, o vocaţie asumată
Din punct de vedere religios, tînărul Rafail va trece printr-o îndelungată călătorie a căutărilor şi a zbuciumărilor interioare. Iniţial, el se va alătura anglicanilor, însă aici nu va rămîne prea mult timp. După cum el însuşi spunea, în mărturiile sale, „atmosfera de la anglicani era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic”.
Pînă la ortdoxie, Rafail Noica trece prin mai multe culte creştine
După experienţa anglicană, Rafail Noica va trece pe la penticostali, congregaţionalişti, Armata Salvării şi altele asemenea. Dintre toate confesiunile întîlnite, cel mai mult se va ataşa de comunitatea baptistă, unde va şi sta un an şi jumătate. În protestantism, el se va poticni în special în textele scripturistice referitoare la Sfanta Euharistie.
Golul interior simţit în această perioadă îl umple de o sete existenţială, astfel, într-o zi el simte că o lumina din sufletul său îl chema înapoi, la Ortodoxie. Din mila lui Dumnezeu, faţă de cel sincer căutător al mîntuirii, Rafail Noica îl va întîlni pe Părintele Sofronie Saharov, părintele duhovnic al Mănăstirii Sfîntul Ioan Botezatorul din Essex. Acesta îl va îndemna pe Rafail să-şi termine studiile, urmînd ca mai apoi să îşi hotărască cele mai mari ale vieţii.
„Călugăria este răspunsul la întrebările ce mi le puneam din copilărie”.
Întoarcerea la Ortodoxie a avut loc în anul 1961. În anul 1965, Părintele Rafail Noica este tuns în monahism, la Mănăstirea Sfîntul Ioan Botezătorul din Essex, de către Părintele Sofronie Saharov. Vorbind mai apoi despre tunderea lui in monahism, el va spune: „Călugăria este răspunsul la întrebările ce mi le puneam din copilărie”.
Precum orice întoarcere a inimii urmează unei rătăciri, unei secete spirituale şi unei căutări sincere, tot aşa a fost şi cu întoarcerea acasă a Părintelui Rafail Noica. A fost nevoie de o adevarată pribegie prin confesiunile protestante, pentru a simţi profunzimile Ortodoxiei. Perioada aceea este socotită ca o lucrare a lui Dumnezeu cu el, pentru că „dacă n-aş fi trăit Ortodoxia ca un convertit, poate că n-aş fi putut niciodată să o văd în frumuseţea ei strălucitoare, drept singurul adevăr al istoriei”.
N-a vrut să fie episcop, a vrut să rămînă sihastru
Părintele Rafail Noica se va întoarce în România în anul 1993, după 38 de ani de depărtare, „aidoma slăbănogului din Evanghelie”, dupa cum el însuşi mărturiseşte. În ţară, el nu-şi va alege pentru sine nici o mare mănăstire, ci o tainică şi negăsită sihăstrie din Munţii Apuseni. De pe aceste stînci neclintite ale credinţei şi patriotismului apusean, Părintele Rafail Noica înalţă lui Dumnezeu – după puteri, rugăciunile sale şi ale oamenilor.
Patriarhia Română l-a vrut episcop, dar Părintele Rafail Noica a respins oferta, cu eleganţă dar şi cu fermitate. Acest lucru arată nu o fugă de responsabilitate, cît o simplitate şi o autentică smerenie, asemeni marilor sfinţi de odinioară, care fugeau din cetate atunci cînd li se propuneau funcţii sau onoruri.(sursa: crestinortodox.ro)
