Autohton, cunoscut şi respectat în PD, apoi PDL şi PNL după alianţele partidelor, fostul primar de Taşca, Alexandru Drăgan, promite mari dezvăluiri din interiorul unui partid care şi-a îndepărtat o parte din membri săi.
După rezultatele slabe ale PNL şi de la Neamţ, la alegerile parlamentare din 2016, Alexandru Drăgan crede că preşedintele interimar al partidului, Mugur Cozmanciuc, va pleca din PNL „e posibil să se ducă pe la ALDE, pe la PSD, ar fi rămas dacă ar fi câştigat funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean sau una de ministru. Aşa…”
În opinia fostului co-preşedinte PNL, cel care ar fi trebuit să fie candidat pe un loc eligibil pe listele de la Parlament din partea PNL, „Partidul a obţinut duminică ceea ce merită!După cum s-a făcut campanie şi după ideile care au emanat de la liderii PNL, nu se putea altfel. Chiar vorbeam zilele astea cu un candidat independent şi-i spuneam că dacă ia PNL 18%, e bine! Nu au avut în program măcar un răspuns care să vină la cerinţele oamenilor. Ce vorbim dom-le? Deodată ne-am trezit că sunt 100 de ani de la marea unire şi vrem să facem autostrăzi care să lege provinciile într-un an! Să coboare cu picioarele pe pământ, într-un an nu faci nici o grădiniţă!”.
În opinia fostului primar de Taşca – în paranteză fie spus, prin îndepărtarea lui de la nivel decizional şi de imagine, PNL a pierdut unul din puţinii oameni foarte cunoscuţi şi apreciaţi din partid, şi nu doar pe Valea Muntelui – „PNL nu a avut candidaţi care să conteze, practic, oamenii nu au avut ce vota în PNL! Să vă spun cum a candidat Drăguşanu, când a venit de la ALDE: întâi l-au validat candidat şi după aceea i-au votat intrarea în partid şi i-au făcut adeziunea! Cozmanciuc dictează: cei care au stat capră, acum să joace capra!„.
Drăgan crede că strategia PNL a fost „greşită total. Cozmanciuc a hotărât totul, a introdus dictatura în partid, a fost ceva atât de (….!!) de nu se mai putea! Ce să încapi pe locuri pe listă? Acolo s-a licitat!. Totuşi, îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a lăsat să intru în cohortă!”

