Aflat la cel de la 5-lea mandat, primarul orașului Roznov a depus, azi jurământul, după ce mandatul său a fost purtat în două instanțe, și a câștigat în a doua.
Încă înainte cu un an de alegerile locale, Ciubotaru declarase, mai în glumă, mai în serios, că și-a propus să fie primar pe viață și, iată, că cel puțin pentru 4 ani, teoretic, primarul a mai obținut un nou mandat.
Primarul a declarat, ieri, pentru Viața Nemțeană, că dorința lui de a mai fi încă 4 ani la conducerea Roznovului nu ține de dorința de a fi primar pe viață: ”Ei, nu chiar pe viață, am mai glumit și eu, îmi doresc să fiu primar atât timp cât post să fac ceva pentru orașul acesta. le mulțumesc roznovenilor pentru încrederea acordată și noilor consilieri locali, mult succes”.

