Îngăduinţa Ta nu are nume
cînd de-ale mele griji şi fapte-mi văd.
S-ameninţi cu avan, ceresc prăpăd
nu e-n fiinţa Ta un gînd anume.
Nu osîndeşti că umbletul mi-e strîmb
(de ce-ai spori cu această notă drama?)
de vreme ce la Tine nu iau seama
mai mult decît la floarea de pe cîmp.
Oglinda nu Te vede – şi la rîndu-mi
nici eu. Te faci simţit aşa-ntr-o doară.
Cînd micile isprăvuri măsurîndu-mi
eu la cîntar încerc pe-ascuns să-nşel,
o piatră pe tipsia prea uşoară
Tu laşi să-ţi cadă tainic din inel.
