Emilia Arcan, președinta Consiliului Județean Neamț a câștigat, astăzi, procesul cu ANI, privind incompatibilitatea. „Este o bucurie pentru mine această soluție și, sinceră să fiu, speram să-mi fie favorabilă, pentru că știam în ce situație mă aflu, știam ce documente sunt la dosar! Am mizat pe corectitudinea instanțelor de judecată, dar recunosc, de pe 24 martie, cînd s-a judecat procesul la Curtea de Apel Bacău, și până astăzi, când s-a dat pronunțarea, am acumulat niște emoții, firești, cred eu.
Le mulțumesc avocaților de la Societatea Civilă Profesională de Avocați Mătășel și Mătășel, care și-au dovedit încă o dată profesionalismul, așa cum au făcut-o în foarte multe cazuri“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Președinte PSD Neamț, Ionel Arsene: Organizația noastră are nevoie de oameni ca Emilia Arcan
„În calitate de președinte al PSD Neamț, mă bucur foarte mult pentru decizia favorabilă pe care a primit-o Emilia Arcan. Am foarte multă încredere în colega noastră și s-a dovedit că am luat decizia corectă susținând-o în toată această perioadă, de-a lungul luptei sale de a-și dovedi nevinovăția în fața acuzațiilor Agenției Naționale de Integritate. PSD Neamț are nevoie de oameni ca Emilia Arcan. Organizația noastră reușește să-și îndeplinească misiunea față de nemțeni datorită unor astfel de membri valoroși.
De asemenea, consider că exemplul colegei noastre ar trebui să dea de gândit ANI. Din cauza unor astfel de acuzații, oamenii politici cu experiență își pot pierde cariera și munca pe care au depus-o ani în șir. Nu merităm așa ceva. De aceea, ANI trebuie să încerce să elimine astfel de situații în care rezultatele anchetelor pe care le fac sunt infirmate de justiție. E în joc reputația unor oameni și carierele acestora. Au datoria să fie responsabili cu aceste lucruri”. (Comunicat de Presă)

