În lunile septembrie și octombrie se află deschisă, la Muzeul de Istorie Piatra Neamț, expoziția “Tabiet nemţean” – samovare şi brichete vechi (colecţiile George Gabriel Chendea şi Constantin Horghidan).
Organizatori: Complexul Muzeal Neamț și Fundația “C.M.Imago”.
(foto: C.M.Imago. În imagine: Gabriel Chendea, Lucian Uță și Constantin Horghidan )
Sunt etalate piese din colectiile George Gabriel Chendea (samovare) respectiv Constantin Horghidan (brichete vintage şi trench art). Este vorba de un număr de peste 50 de samovare aparţinând unor ateliere celebre din Rusia (regiunea Tula) încadrate cronologic între prima jumătate a sec. XIX – începutul sec. XX. Amintim în cele ce urmează câteva ateliere foarte cunoscute – Voronţov, Gudkov, Vanukin, Rudakov, Morozov, Şemarin sau Bataşev (atelier de la care provin cele mai multe piese).
Samovarul este simbolul ospitalităţii şi sociabilităţii ruseşti ca parte centrală a ceremoniei ceaiului. Etimologic vorbind, samovar înseamnă care fierbe de la sine (sam, însușĭ, singur, și varitĭ, a fierbe).
Samovarul este un vas, de cele mai multe ori din alamă, (dar putea fi realizat şi din nichel, aliaj de cupru şi zinc sau chiar argint) în care apa este menţinută la punctul de fierbere un timp îndelungat; apa este încălzită cu ajutorul cărbunelui sau lemnului ars într-un conduct ce străbate centrul vasului. În partea de sus a vasului se găseşte recipientul pentru ceai concentrat, cu băutura aromată, tare. Aceasta este diluată cu apă fierbinte din vas. Originea samovarului este legată de ceai. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea ceaiul a început să fie din ce în ce mai utilizat în societatea rusă astfel încât din această perioadă datează şi începuturile producţiei vasului rusesc pentru ceai – samovarul.
Au existat mai multe prototipuri de samovare manufacturate în Munţii Ural (fabricile lui Nikita Demidov care folosea meşteri din oraşul Tula), Moscova, Sankt Petersburg dar şi în alte locaţii. Prima fabrică de samovare a fost întemeiată la Tula (oraş celebru pentru armurierii săi localizat la sudul Moscovei) în 1778 de către Nazar Lisitsyn (de altfel fraţii Lisitsyn sunt creditaţi cu realizarea primului samovar de cupru). Dacă în 1826 existau 8 fabrici de samovare, în 1896 numărul lor atinsese deja 70.
În primii 70 de ani atelierele din Tula produceau 120 000 de samovare pe an (prin comparaţie, la apogeul perioadei bolşevice producţia depăşea 2 milioane de exemplare pe an).
În ceea ce priveşte secţiunea de brichete vintage şi trench art este vorba de peste 350 de piese.
Ce este trench art?
Cea mai simplă definiţie a noţiunii de trench art ar suna cam aşa: un obiect realizat din rămăşiţe ale războiului sau un obiect realizat cu scopul de a reprezenta ceva cu tentă militară. Conform expertului Nicholas J. Saunders, trench art este orice obiect realizat de soldaţi, prizonieri de război şi civili, din materiale rezultate ca urmare a războiului, atâta vreme cât obiectul şi cel care îl realizează sunt asociaţi temporal şi spaţial cu un conflict armat sau cu consecinţele acestuia.
Cu toate că este o noţiune atrăgătoare, noţiunea de trench art este cumva improprie prin aceea că presupunem că respectivele obiecte au fost realizate în tranşee asociate de obicei cu Primul Război mondial. Astfel cu toate că o parte a acestor obiecte au fost realizate în tranşee sau în apropierea lor, majoritatea au fost realizate în atelierele mecanice sau în spitalele aflate mult în spatele liniei frontului. Cea mai mare parte a ceea ce numim convenţional trench art sunt obiecte realizate în intervalul 1919-1939 când vizitarea câmpurilor de luptă pentru a vedea unde au luptat şi au murit cei dragi era o tendinţă extrem de populară la nivel societăţii.
Dintr-o altă perspectivă, trench art reprezintă modalitatea soldaţilor de a câştiga un pic de timp pentru ei înşişi între rutina vieţii militare şi acţiunea din timpul luptelor (s-a estimat că pentru perioada Primului Război mondial soldaţii petreceau doar 15% din timp luptând). Atât civilii cât şi militarii obişnuiau să câştige câţiva bani în plus de pe urma acestor obiecte pe care îi foloseau pentru a-şi procura mâncare şi alte mici lucruri necesare pentru a-şi îmbunătăţi viaţa. Cei răniţi vedeau în realizarea acestor obiecte o modalitate de a umple lungile ore de recuperare dar şi ca pe o terapie fizică şi mentală.
În perioada interbelică a înflorit o mică industrie ce valorifica din punct de vedere comercial acest tip de artă (mai ales în locuri în care avuseseră loc mari bătălii cum ar fi Somme spre exemplu sau Passchendaele).
Semnificaţii
„Sensul” sau „semificaţia” acestei arte acoperă totalitatea sentimentelor de care este capabilă fiinţa umană de la durere, disperare la fericire. Pentru soldatul sau civilul care realizează astfel de obiecte poate fi oportunitatea de a-şi procura o masă caldă sau banii pentru cele necesare; pentru cineva care primeşte prin poştă un asemenea obiect poate fi sentimentul de fericire că cel iubit este încă în viaţă şi se gândeşte acasă iar pentru alţii poate fi ultima legătură cu cineva drag pierdut în luptă.
Pentru un colecţionar poate fi un obiect de artă deosebit… toate aceste emoţii sunt parte integrantă a ceea ce numim trench art.
O expoziţie deosebită vă aşteptă la Muzeul de Istorie Piatra Neamț.
