4.6 C
Piatra Neamț
vineri, aprilie 10, 2026

Iar trec elicopterele peste Piatra Neamț, iar își dau deștepții cu părerea

Politică

Daruri de Paști pentru o familie din Văleni, aduse de politisti de la IPJ Neamț

Polițiștii din cadrul IPJ Neamț au demonstrat încă o dată că misiunea lor merge dincolo de uniformă și atribuții, organizând competiția de...

Daniel Harpa: 70 de posturi de la nivelul Consiliului județean vor fi reduse

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a anunțat în această seară că că fondul de salarii al Consiliului Județean va fi...

Cor de înjurături după ce primarul de Roman l-a lăudat pe Bolojan

Nu știm dacă a fost ordin (da, să trăiți!) de partid sau chiar opinie asumată, dar poza primarului de Roman, Laurențiu Leoreanu,...

Adrian Niță: PSD a spus clar. Nu sacrificăm oameni, ajustam cheltuieli

Președintele PSD Piatra Neamț, primarul Adrian Niță, a declarat că majorările de taxe și impozite care depășesc 70 la sută trebuie readuse...

După ora 15, la interval de circa 20 de minute, două elicoptere au trecut peste orașul Piatra Neamț (când trec, de regulă, trec câte 3), înspre Suceava. Probabil înspre Suceava, pentru că direcția era îndreptată cu certitudine, spre Târgu Neamț.

De obicei, la astfel de survolări, deștepții lăsați liberi să-și dea cu părerea oriunde și oricum, îndreaptă, binevoitori de altfel, aparatele de zbor spre graniță, la unități militare apropiate frontierei de est, fără să uite, evident, să amestece în discuție sau text și cuvântul Rusia.

În realitate, foarte puțini știu de unde vin și unde pleacă aceste elicoptere, iar ei tac.

Ziarul ”Viața Nemțeană” a solicitat, cu ocazia unor astfel de zboruri, un punct de vedere oficial, de la Prefectură. Nici în 30 de zile, cât prevede legea, nici în 90, nu a venit nici un răspuns, nici măcar să ne spună că informația ar fi sau nu clasificată. Poate că nici acolo nu se știe, nici de unde vin și nici unde pleacă. Rămâne cert un singur fapt: de câteva luni, aceste survolări s-au înmulțit.

Mai multe articole

Spațiu publicitar

Ultimele noutăți

RĂSTIGNIREA: CELE 7 FRAZE MEMORABILE DINAINTEA MORȚII. VINEREA MARE

Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a...

Arghezi/Psalm: ŞI SE FĂCU-NTUNERIC, TĂCERE ŞI RĂCOARE

Am fost să-l vad pe Domnul bătut de viu pe cruce Singur în câmp cu corbii şi-a cerului răşină Uitându-se la soare cum sângerat se duce, Cu...

Daruri de Paști pentru o familie din Văleni, aduse de politisti de la IPJ Neamț

Polițiștii din cadrul IPJ Neamț au demonstrat încă o dată că misiunea lor merge dincolo de uniformă și atribuții, organizând competiția de...

Politiști nemțeni, la încondeiat ouă într-un eveniment organizat la Podoleni

În pragul Sărbătorilor Pascale, comunitatea din Podoleni Șes a fost gazda unui eveniment special, desfășurat într-o frumoasă colaborare dintre instituțiile M.A.I. din...

ANUNȚURI APA SERV NEAMȚ/Întreruperi furnizare, avarii, presiune redusă-luna aprilie 2026

Pentru informații suplimentare, beneficiarii noștri pot suna laDispeceratul APA SERV care funcționează nonstop, la numărul de telefon 0233/233340 sau pot accesa site-ul...