Gazetarul s-a urcat la Cer
Nicolae SAVA
”Viorel Tudose a fost, cu siguranţă cel mai important gazetar pe care l-a dat Neamţul contemporan”
La sfârşit de aprilie capricios, a plecat la ceruri cel care a fost considerat, pe drept, părintele gazetarilor din Neamţ, Viorel Tudose.
Viorel Tudose a făcut ziaristică de calitate. Dar a şi crescut ziarişti tineri, după 1989, ajutându-i să-şi ia zborul prin propriile lor aripi. Unii i-au recunoscut acest merit, alţii au uitat, cunoscut fiind faptul că cea mai grea povară în viaţă este recunoştinţa. Viorel Tudose a fost, cu siguranţă cel mai important gazetar pe care l-a dat Neamţul contemporan.
Supărat pe lume, chiar şi pe unii prieteni – cei mai mulţi dintre ei înşelându-i aşteptările – ne-a părăsit pentru o lume gazetărească mai blândă, mai luminoasă (dacă o exista aşa ceva), mai curată. De acolo de sus va veghea, cum a făcut-o vreo 4-5 decenii până acum, să ducem pe mai departe gazetaria, acest „câine de pază al democraţiei”, meserie pe care a iubit-o atât de mult. A trăit întreaga viaţă doar pentru ea. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Nu se poate
Lui, lui Viorel Tudose
Nu se poate, nu se poate ca în lumea asta
de cînd e ea lume
o privighetoare să nu fi ucis o pisică –
tocmai îi înhăţa puii
Nu se poate, nu se poate ca în lumea asta
care e aşa de mare
cu o lovitură de coadă
vreun peşte să nu fi întors fluviul
îndărăt
Nu se poate, nu se poate ca în lumea asta
despre care ştim atît de puţine
într-o dimineaţă în timp ce topeai
soarele în cafea
să nu fi simţit brusc că e atît de tîrziu
de parcă nu a fost niciodată
Nu se poate, nu se poate ca în lumea asta
de cînd e ea lume un om să nu fi luat
în palme un bulgăre de pămînt şi să-l întrebe:
nu vrei să fii din nou inima mea?
Şi nu se poate, nu se poate
ca în lumea asta,
de cînd e ea lume
măcar o dată
bulgărele de pămînt
să nu fi răspuns
da
Adrian Alui Gheorghe
Nebunia de a fi Om
Nu oricine își permite luxul de a nu trăda. Trebuie să ai în tine forța și inteligența de a-ți asuma inclusiv dezastrul, să mergi până la sfârșit cu întâiul gând, să ai bărbăția de a accepta chiar moartea, DAR SĂ NU TRĂDEZI. Viorel Tudose a fost unul dintre bărbații din specia rară care nu are setată în ea organul trădării. A urât minciuna. A urât trădarea.
Și a murit.
Nu oricine își permite luxul de a nu minți. Valoarea cuvântului, așa cum a fost ea la originea lumii, ”La început a fost cuvântul”, a fost substanțializată de omul care a întruchipat, 44 de ani, Ziarul Ceahlăul. Așa cum l-am văzut în anii în care, cum spunea poetul, era ”un curcubeu deasupra lumii sufletului meu”, Viorel Tudose avea alergie la minciună. Acum, într-o lume profund viciată, acest lucru pare de neimaginat. A urât minciuna. A riscat spunând Adevărul.
Și a murit.
Nu oricine își permite luxul de a iubi. Viorel Tudose s-a dăruit pe sine într-o mare dezlănțuire: de la pământ la cer, a iubit viața, a iubit omul, l-a iubit pe Dumnezeu. A iubit diminețile și apusurile, mai ales oamenii de lângă el. La celălat pol, a urât indiferența, nepăsarea, prostia, mai ales prostia. Trecând prin viață cu valori profunde și, pentru cei mai mulți, greu de atins, Viorel Tudose n-a fost ușor de înțeles. Și nici de admis.
Astăzi, la doi ani de când s-a dus facă ziare în Cer, văd, poate mai mult ca oricând, înțelesul adânc și de mulți neegalat al ființei sale: un om care înțelege să moară pentru că nu știe să trăiască în compromis, de fapt,
N-A MURIT….
