Urmare a articolului publicat în edițiile on line și tipărită a ziarului ”Viața Nemțeană” ( https://www.viatanemteana.info/?p=15870 ) , am primit următorul drept la replică:
Sunt dr. Chirita Daniel-Mihai, medic coordonator al Compartimentului “Urologie” , din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Vă trimit acest articol, după ce l-am citit pe al dumneavoastra, publicat în ziarul
” Viața nemțeană ” , pe 19 iulie, anul curent, referitor la “UROLOGIA Piatra Neamț”.
De la început vreau să vă spun că privesc presa într-un mod dual. Pe de o parte cu ochi buni, deoarece își face datoria și semnalează, adesea, lucruri care nu merg bine sau dimpotrivă, lucruri frumoase şi ne mai ţine informaţi, chiar dacă uneori este aservită. Pe de altă parte, cu ochi răi, datorită bine cunoscutei goane după senzațional și mai ales, datorită prezenței unor oameni în sistem care nu au absolvit facultatea de jurnalism, deci sunt diletanți, incompetenţi sau mai elegant spus, amatori.
Mai mult, probabil că eu sunt și de modă mai veche, de pe când ziarele aveau notate o adresă, un colectiv redacțional și chiar semnatari ai articolelor scrise. Probabil că așa ceva nu mai este de actualitate, în presa modernă. Anonimatul dă mai mult aplomb.
În perioada în care a fost scris articolul cu pricina eu eram în concediu de odihnă, deci nu pot ști cu certitudine adevărul. Cu mare probabilitate, multe fapte sunt reale și e posibil să poată fi probate. Altele nu. E bine că ne-ați atras atenția asupra unor lucruri, pe care eu însumi nu le aprob și aș dori să nu le văd niciodată.
Aș dori, totuși, să fac câteva comentarii pentru a fi publicate. Dacă e cazul, le pot trimite și altor ziare, dar bănuiesc că nu va fi cazul.
1. Lipsa de locuri în spital este binecunoscută. Ea nu ne este datorată nouă, ci celor care ne conduc, acolo sus de tot. În prezent funcționăm cu jumătate din numărul de paturi pe care le-am avut inițial și din păcate nu putem să nu așezăm, uneori, doi pacienți într-un pat. Vin multe urgențe și trebuie să-i ajutăm pe toți, pentru că sunt bolnavi. Și pacienții înțeleg situația, cel mai adesea. Firește, așa trebuie procedat când sunt mai mulți pacienți dacât locuri. Dacă cineva a stat o zi în picioare, este o scăpare regretabilă. Firește, însă, că oricine are gură ar fi putut solicita un loc cu cineva în pat sau macar un scaun și nu cred că ar fi fost refuzat, chiar dacă personalul a pierdut din vedere acest fapt.
2. Toate saloanele au prevăzute un grafic de curățenie și dezinfecţie. În acest timp, care este de câteva ore bune, salonul stă închis. În momentul în care a apărut, “din senin”, un salon cu totul gol, acesta a fost unul tocmai recent implicat într-o acțiune de dezinfecție, care s-a încheiat la un moment dat și salonul s-a deschis. Altfel, nu e nicio problemă să schimbi așternutul de pe un pat pe care a stat un pacient. Dureaza maximum două minute și nu plătim spălătoria din bani personali.
3. Pacienții externi nu sunt consultați în secție. Este interzis prin lege. Nu este vorba de o ” ne-agreere ” a lor. Li se explică, dacă ajung aici din varii motive, că trebuie să se prezinte la Policlinica, cu bilet de trimitere și programare prealabilă. Acolo se fac consultațiile. În secție se fac operații, investigații, tratamente – pentru pacienții deja internați. Dacă sunt urgențe, tot nu pot fi consultaţi direct, la cerere, ci sunt îndrumaţi la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) . Repet, asta spune legea. Toţi am vrea să fim consultaţi , la nevoie, imediat şi fără să aşteptăm.
4. Însoțitorii pacienților internați sunt “agreați” chiar mai mult decît prevede regulamentul, adică doar două ore. Așa vedem noi situația, cum că fiecare are un program, un loc de muncă, un timp în care poate ajunge la bolnavul său, așa că suntem foarte permisivi.
5. Faptul că salariații, fie ei medici, asistente, infirmiere, se îmbracă mai mult sau mai puțin la fel, nu ni se datorează. Probabil că este prea scump pentru sistem să facă haine de culori diferite pentru fiecare categorie. De regulă, pe ecuson scrie ce ești și am informații că se lucrează la un ecuson nou, cu fotografie, la nivel de spital. Personal port dintotdeauna un ecuson cu numele, profesia și gradul.
6. Holul secției nu este loc de staționare pentru nimeni, drept pentru care pacienții stau eventual un timp scurt, până sunt consultați, internaţi, chestionaţi, apoi merg la salon sau la investigații, operaţii. Însoțitorilor li se spune când să revină sau stau cu bolnavul, dacă e cazul. Într-adevăr, holul trbuie să fie gol, ca să permită trecerea tărgilor, cărucioarelor şi să permită rezolvarea eventualelor urgenţe.
7. Miros greu, în salon? Ați mers, vreodată, vara, în Romania, într-un autobuz aglomerat, cu oameni sănătoși? Două infirmiere pe tură nu pot imbăia nici măcar o dată pe zi toți pacienții. Fiecare cu educația sa. Vă asigur că pe cei ce nu se pot ajuta îi spălăm noi. Başca faptul că unii nu agrează geamul deschis, pe motiv că “îi trage” sau că e curent.
8. Pacienții, după urografie, rămîn internați pînă în jurul orei 14, pentru supraveghere, deoarece pot apărea reacții alergice tardive, la substanța de contrast folosita. Într-un caz, o asemenea alergie a apărut la ora 16. Noroc că pacientul nu plecase încă. Cu siguranță, s-a omis informarea pacientului despre acest amănunt, legat de timpul pe care îl va petrece în spital.
9. E greu (dar nu imposibil) să greșești la introducerea unei sonde. Nu a fost cazul, în speța menționată. Dimpotrivă, dr. Buiciuc a scos pacientul dintr-o stare de urgență, procedând corect. E recomandabil ca discuțiile despre “greșit” sau “corect” să fie purtate de cei abilitați, pentru că, vai, la fotbal și la medicină se pricep toți, mai ales cînd se uită.
10. Da , Clostridium difficile, o bacterie care trăiește uneori în noi, fără să știm, poate provoaca diaree, se ia adesea din spital și este o problemă extrem de gravă și de răspândită în toată Europa. Poate duce chiar la deces iar noi știm prea puțin, în prezent, cum să ne ferim de ea. Avem noroc că ştim puţin despre tratamentul ei.
11. Apreciez că într-o publicație care are și rol educativ, actul micțiunii, de altfel absolut fiziologic, ar fi trebuit transcris, în varianta populară folosită la caz (dar extrem de folosită) , altfel: de exemplu “să se pi..” , fără ca prin asta să o facem pe puritanii, evident. Poate sunt și cititori ai ziarului cu pretenții lingvistice. În plus, nu te “pi” prin aparatul uro-genital, ci doar prin cel urinar. Celălalt e altceva!
În rest, atenționările dumneavoastră, cum am mai spus, sunt binevenite. Nu trebuie să ne blazăm ci trebuie să înțelegem că omul bolnav are alte nevoi față de cel sănătos. Iar noi trebuie să ne adaptăm la asta. Mă străduiesc să lucrez la relația cu pacientul, atât la nivelul meu cît și la nivel de secție. Desigur că întâmpinăm greutăți: personal puțin, mentalități diferite și greu de schimbat, pacienți uneori necooperanți și needucați, aparținători nervoși, volum foarte mare de muncă. Încercăm să le rezolvăm pe toate.
P.S. Oare n-ar fi interesant ca, în afară de articole cu iz de mizerie,ca în romanele lui Zola, să facem şi ceva educaţie pentru sănătate, pe teme diferite? Poate am avea mai puţini oameni cu cancer şi alte boli grave genito-urinare. Sau asta nu aduce audienţă?
Cu respect, dr. Daniel Chiriță.
