Antrenorul Vasile Miriuță a căzut la înțelegere cu Gheorghe Ștefan să-
și caute o altă echipă pe care s-o antreneze. „Miriuţă m-a sunat şi mi-a
spus că va negocia cu CFR. Eu îl las, nu mă pot opune unor condiţii mai
bune pentru el”, a declarat Gheorghe Ștefan președintele de onoare
al Ceahlăului. Miriuţă va avea 7.000 de euro salariu lunar, aproape
dublu, față de cât câștiga la Ceahlăul şi primă de 100.000 de euro dacă
va lua titlul sezonul următor! Singura problemă care se mai pune este
negocierea depărțirii clubului CFR Cluj de actualul technician, Petre
Grigoraș, precum și termenii despărțirii dintre Gheorghe Ștefan și Vasile
Miriuță.
La fel și căpitanul Bojan Golubovic, este în tratative cu șefii echipei CFR
Cluj, pentru ca din iarnă să treacă în tabăra fostei campioane.
Mihai PIETREANU