18.7 C
Piatra Neamț
joi, septembrie 12, 2024

FOSTUL ABATOR DIN PIATRA NEAMŢ, ÎN INSOLVENŢĂ (II) * Specialistul deputat Ionel Arsene în insolvenţă ar putea da un sfat cum să scape DUSTIM de unele datorii

Politică

Mobilizare la PSD Neamț. S-a dat startul strângerii semnăturilor pentru alegerile parlamentare și prezidențiale

PSD Neamț a demarat, miercuri, acțiunea de colectare a semnăturilor pentru alegerile parlamentare și prezidențiale, prima localitate fiind Piatra Neamț. Au participat...

Clocotesc cazanele la PNL Neamț. Se cerne lista lărgită pentru parlamentare

Lista candidaților PNL Neamț pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 este în dezbatere oficială și neoficială, liberalii fiind deja împărțiți în...

O nouă sesiune parlamentară/Ciprian Șerban, ales lider de grup(PSD) la Camera Deputaților

Astăzi, 2 septembrie 2024, a început ultima sesiune parlamentară a mandatului 2020-2024 (probabil ultima și pentru unii parlamentari în funcție), în care...

Daniel Harpa, președintele PSD Neamț: NICI O PENSIE NU SCADE! Peste 82 la sută din pensiile din Neamț au crescut în urma recalculării

Partidul Social Democrat a reușit, în sfârșit, să aducă o lege a pensiilor care adaugă substanțial bani pentru mulți pensionari, a...

DUSTIM SRL a intrat în insolvenţă: trei asociaţi, C. Galiţă, M. Ciritel şi D. Podolan au condus, peste 15 ani, fostul abator din Piatra Neamţ, denumită, în perioada comunistă “Intreprinderea de Prelucrare a Cărnii”. O societate bastion, chiar dacă, după 1990, în Neamţ au început să apară şi altele, cu aceeaşi activitate.

SC DUSTIM PROD SRL a luat fiinţă sub această denumire pe 10 noiembrie 1997, urmare a cumpărării prin licitaţie a abatorului sanitar-veterinar de la fosta societate de stat “Industria Cărnii Piatra Neamţ”.

 

Cu cîteva zile înainte de a se declara insolvenţa, unul dintre asociaţi, Dumitru Podolan, moare.

 

Rămîn să ducă întregul proces de insolvenţă Constantin Galiţă, din Neamţ, şi Mircea Ciritel, din Paşcani.

 

Despre Constantin Galiţă ştim ceea ce ştiu toţi cei care au lucrat în industria de creştere a animalelor şi prelucrare a cărnii. A lucrat, încă din perioada comunistă, în zootehnie, a făcut performanţă în toate IAS-urile, CAP-urile şi alte intreprinderi pe unde a lucrat.

 

A preluat abatorul şi, de asemenea,  a făcut, o vreme, performanţă. Apoi, societatea a intrat în datorii. Datorii care s-au acumulat: la cei care au vîndut animale,la stat, la salariaţi, la finanţe.

 

În toată această perioadă, am încercat să stăm de vorbă cu cei doi asociaţi. Pe Constantin Galiţă l-am găsit, zilnic, la sediu. Ne arată un set de documente şi este de acord să le publicăm. Nu doreşte să vorbească despre asociaţii săi. Unul e mort şi celălalt e din Paşcani. Cum s-a ajuns aici? Cine s-a ocupat de bani şi cine de producţie?

Galiţă încearcă să descrie o situaţie economică dificilă, spune că este singurul asociat care nu s-a ocupat de bani, el fiind direct implicat în procesul de producţie.   Cine este Mircea Ciritel?

 

Încercăm să aflăm chiar de la M. Ciritel, însă asociatul, care a răpuns la telefon rîzînd, cînd a aflat că sîntem de la presă, a dat înapoi. “Nu pot să vorbesc, nu pot vorbi, sînt într-o şedinţă, vă rog să mă înţelegeţi că nu pot vorbi”. După care n-a mai răspuns la telefon.

 

Am dorit să-l întrebăm de ce s-a ajuns aici, cum vede el soluţiile, de ce stă numai Galiţă să răspundă la telefon, să-i liniştească pe creditorii care stau dimineaţa la poarta unităţii. Cum a ajuns la Piatra Neamţ, şi în ce măsură a ajuns la Dustim datorită relaţiilor comerciale pe care le-a avut cu răposatul D. Podolan. Dacă pe Constantin Galiţă îl găsim extrem de preocupat, pe M. Ciritel l-am găsit, singura dată telefonic, la Paşcani, rîzînd. Un rîs care  poate nu  spune nimic, dar care poate să spună multe.

 

Am aflat, totuşi, în trecere, la Paşcani, că dl. Ciritel a avut o condamnare penală prin anii 1997-1998, cu suspendare, ceva cu achiziţiile de animale, adică acelaşi obiect de activitate a Dustimului. Restul, poate va dori domnia sa să ne spună.

 

Insolvenţa Dustimului nu este ceva nou pe piaţa din Piatra Neamţ. De exemplu, chiar firma deputatului Ionel Arsene a trecut printr-un proces de insolvenţă. Cum a decurs acest proces, am aflat de pe site-ul antitepari.ro. Reţinem că domnul deputat a reuşit să nu mai fie dator la stat, să scoată o societate paraleleă cu acelaşi obiect de activitate al Rotercomului. În sfîrşit, a reuşit ceva ce mai rar se reuşeşte. Poate îi învaţă şi pe cei doi asociaţi cum a făcut.

 

Sursa:

antitepari.ro

 

Ţeapă de 2 milioane lei trasă de şeful PSD Neamţ, Ionel Arsene, prin falimentarea “Rotercom”

12 august 2013

 

 Direcţia Generală a Finanţelor Publice a rămas fără 188.575 lei, BCR fără 905.370,98 lei, iar Banca Transilvania fără alţi 168.381,37 lei, scrie ANTITEPARI.ro

– Finanţiştii au cerut atragerea răspunderii patrimoniale, dar judecătorul sindic a fost indulgent cu şeful PSD

– Administratorul judiciar susţine că “valoarea activelor a fost supraevaluată faţă de valoarea de piaţă, băncile nefiind străine de această situaţie de fapt” si există o “disproporţie dintre valoarea scriptică şi valoarea efectivă a bunurilor din patrimoniul debitoarei”.

Ionel Arsene (foto), şeful PSD Neamţ şi administratorul statutar/special al firmei “Rotercom” SRL Grumăzeşti, Neamţ (J27/2646/1994, CUI 6860829), s-a bucurat de susţinerea judecătorului sindic de la Tribunalul Neamţ, care, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice, a respins, la data de 19 iulie, solicitarea acesteia de i se atrage răspunderea patrimonială.

Procedura generală de insolvenţă împotriva “Rotercom”, fostă “Arsene Rotercom” SNC, a fost deschisă la 26.11.2010, la cererea creditorului “Team Building” SRL Bucureşti. Recursul făcut de datornică a fost respins de Curtea de Apel Bacău. La data de 08.07.2011 s-a început procedura falimentului, din cauză că nu a fost depus niciun plan de reorganizare în cele 30 de zile după definitivarea tabelului de creanţe.

Datorii de peste 5 milioane lei

Tabel definitiv consolidat modificat al creanţelor, publicat la data de 4 martie 2013, cuprinde datorii totale de 5.273.292,77 lei. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ s-a trezit că are de încasat 188.575 lei.

“Sponsorii” principali sunt băncile BCR – 1.073.112,67 lei, Banca Transilvania – 212.997, 18 lei şi, mai modest, Bancpost, cu doar 97.517, 25 lei.

“Suport Colect” SRL Bucureşti este prezentă în tabelul creditorilor cu 1.073.112, 67 lei, iar “Marwood Internaţional” SRL Braşov cu 119.144,47 lei.

Ionel Arsene este înscris la masa credală, ca persoană fizică, cu 2.254.570 lei, reprezentând 42,75 % din totalul creanţelor. În plus, el pretinde şi drepturi salariale restante în valoare de 7.200 lei, la fel ca şi asociata lui, Gabriela Arsene. Fără lefuri au rămas, în afară de cei doi patroni, alţi 12 angajaţi. În total, creanţele salariale sunt de 61.920 lei.

Supraevaluări cu participarea băncilor

Iniţial, administratorul judiciar desemnat de instanţă, la propunerea datornicei, a fostCII Iovoaia Constantin Viorel, dar creditorii l-au schimbat cu Capital Insol SPRL Filiala Bacău.

În raportul final, lichidatorul judiciar face o remarcă din care reiese o anumită complicitate a băncilor care au creditat falita: “s-a constatat ulterior că valoarea activelor a fost supraevaluată faţă de valoarea de piaţă, băncile nefiind străine de această situaţie de fapt, supraevaluare intervenită cu atât mai mult în perioada de criză de lichidităţi pe care o parcurgem şi în prezent”.

Mai apoi, lichidatorul judiciar face referire la o “disproporţie dintre valoarea scriptică şi valoarea efectivă a bunurilor din patrimoniul debitoarei”, care cade în seama administratorului statutar.

Arsene a predat actele numai cu poliţia

Administratorul judiciar nu a reuşit să obţină de la Ionel Arsene ştampilele societăţii, registrele de intrare-ieşire a corespondenţei şi documentele cu regim special. Deşi a fost notificat, acesta nu a predat documentele contabile şi bunurile patrimoniale ale firmei datornice, astfel încât administratorul judiciar a formulat plângere penală împotriva acestuia. Plângerea a fost soluţionată cu neînceperea urmăririi penale după ce Ionel Arsene a predat documentele contabile şi bunurile patrimoniale.

Bunurile din patrimoniul falitei au fost evaluate la valoarea de lichidare de 530.978 lei, “având în vedere căderea pieţei imobiliare şi deprecierea construcţiilor, dintre care două s-au autodemolat în timp ce doar două dintre grajduri au fost reparate capital pentru a putea fi utilizate. Valorificarea bunurilor a fost făcută după organizarea a 16 licitaţii publice şi după reducerea la 50% a preţului de pornire”.

Până la urmă, bunurile au fost vândute în bloc, în favoarea “Euro Activ” SRL Zalău,la preţul de 270.000 lei exclusiv TVA. Din suma încasată, după deducerea cheltuielilor a rămas de distribuit suma de 241.600,06 lei.

După distribuirea acestor bani au rămas datorii neachitate în sumă de 1.974.861,70 lei plus creanţa asociaţilor. Au rămas următoarele ţepe:

– Drepturi salariale – 36.954,62 lei
– DGFP Neamţ – 188.575 lei
– Banca Transilvania – 168.381,37 lei
– BCR SA – 905.370,98 lei
– Bancpost SA – 97.517,25 lei
– Suport Colect SRL – 199.329,46 lei
– Creditorii bugetari – 76.037,90 lei
– Creditori chirografari – 302.695,12 lei
– Asociaţii – 2.254.570 lei.

Tâmplărie de lemn

“Rotercom” SRL a fost înfiinţată la data de 29.12.1994 şi are obiectul principal de activitate fabricarea de furnire şi panouri din lemn, mai exact a tâmplăriei de lemn pentru termopane. A înregistrat pierderi în 2011 – 69.032 lei, şi în 2010 – 70.031 lei, după ce în anii anteriori raportase profit constant, dar nu mai mare de 13.800 lei.
Cea mai mare cifră de afaceri a fost realizată în 2008, când a avut şi cel mai mare număr mediu de salariaţi: 30.

Asociaţii sunt Ionel Arsene (n. 11.09.1972) – 90% şi Gabriela Arsene (n. 02.11.1971) – 10%. Ambii au fost administratori statutari, iar pe final Ionel a fost desemnat administrator special.

Afaceri paralele

Cei doi mai sunt asociaţi la “Rotercom Prestige” SRL Târgu Neamţ (J27/971/1995, CUI 7931790). Structura este Gabriela Arsene – 60%, Ionel Arsene – 40%.
Firma, având numele iniţial “Manuela Comserv” SRL, a fost achiziţionată de cei doi, la data de 21.07.2009, de la Doru Avram, care era unic asociat şi administrator. Odată cu cesionarea tuturor părţilor sociale, a fost schimbat şi numele societăţii, în cel actual, şi sediul acesteia, la altă adresă din Târgu Neamţ. Cei doi noi patroni ai firmei au fost împreună administratori, până la data de 03.01.2013, când Ionel s-a retras şi a lăsat-o pe Gabriela unic administrator.

“Rotercom Prestige” are nu numai numele apropiat de cel al firmei falimentate, ci şi domeniul de activitate: fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie, pentru construcţii. Activitatea acesteia nu suferă de vreo criză. În 2012 a realizat profit de 5.313 lei, cu un număr de angajaţi crescut la 12 de la 0 în perioada 2004-2010 şi de la 1 în anul 2011. E interesant de văzut dacă aceşti angajaţi nu au venit chiar de la firma falimentată, care a lăsat cu ochii în soare exact 12 salariaţi.

Cei doi au mai fost asociaţi, prin “Rotercom”, la “Arhiconi Rotercom Grup” SRL (J27/1507/2006, 19990979), care a fost radiată la data de 06.04.2012

 

 

 

 

Mai multe articole

Spațiu publicitar

Ultimele noutăți

Mobilizare la PSD Neamț. S-a dat startul strângerii semnăturilor pentru alegerile parlamentare și prezidențiale

PSD Neamț a demarat, miercuri, acțiunea de colectare a semnăturilor pentru alegerile parlamentare și prezidențiale, prima localitate fiind Piatra Neamț. Au participat...

ISU Neamț / Cod galben pe apele din bazinul Bistrița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț a transmis în această dimineață o informare hidrologica de COD GALBEN. Atenționarea ...

Accident cu victimă încarcerată, miercuri noaptea, la Piatra Neamț

La ora 01:37, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe strada General Dascălescu din municipiul Piatra-Neamț. Un...

Anunțuri Apa Serv Neamț/Întreruperi, lucrări, presiune/Septembrie 2024

12 septembrie 2024 Din cauza perioadei secetoase ce a condus la scăderea drastică a nivelului pânzei freatice și a...

Două tiruri s-au ciocnit în această seară pe centura Romanului

Precizări ISU NEAMȚ: În această seară, la ora 19:23, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină...