Vineri, 1 noiembrie, la Şcoala generală din cartierul Văleni, a demarat
proiectul desfăşurat de Primărie în parteneriat cu Protopopiatul Piatra
Neamţ. Astfel, 148 de preşcolari şi şcolari de etnie romă, vor primi
gratuit, câte un pacheţel consistent cu mâncare, în fiecare zi de curs.
Potrivit oficialilor pietreni, obiectivul general al proiectului este
asigurarea îngrijirii, creşterii, formării şi educării copiilor în cadrul
propriilor familii, precum şi prevenirea abandonului şcolar. Totodată,
proiectul vizează dezvoltarea de programe locale pentru facilitarea
accesului la şcoli prin oferirea unei mese gratuite copiilor proveniţi
din familii cu nevoi sociale care frecventează cursurile şcolare.
“Reprezentanţii Bisericii vor asigura partea de consiliere şi
integrarea copiilor de etnie romă în mediul şcolar. Proiectul
urmăreşte şi ameliorarea condiţiilor de viaţă ale copiilor în familie,
având în vedere că în cartierul Văleni II sunt familii tinere cu mulţi
copii. Din investigaţiile noastre, am constatat că majoritatea copiilor
provin din familii defavorizate socio – economic, iar proiectul
este binevenit în această comunitate, având în vedere că educaţia
este primordială. Parteneriatul cu Protopiatul Piatra Neamţ este
unul de suflet şi sperăm să avem cât mai multe acţiuni de acest
gen. eu vă doresc, în primul rând, să fiţi sănătoşi să învăţaţi, şi
doresc părinţilor să aibă răbdare cu voi în această mare bătălie
care înseamnă o şansă”, a declarat Aurelia Simionică, viceprimarul
municipiului Piatra Neamţ. Mâncarea va fi asigurată de cantina socială
Piatra Neamţ, contribuţia lunară pentru hrana celor 148 de copii, fiind de
9.400 de lei lunar. Masa gratuită este condiţionată de prezenţa la ore.
Școala din Văleni, care nu mai are personalitatea juridică de ani buni,
ţine în prezent, de Şcoala nr. 2 din Piatra Neamț, şi are nevoie de
reabilitare şi modernizare. Toalete sunt în fundul curţii, dar elevii şi
cadrele didactice s-au obişnuit cu condiţiile vitrege. “Sunt impresionat
negativ de condiţiile impropii din şcoală. Sperăm, în colaborare cu
Primăria, să găsim resursele financiare necesare pentru a putea
aduce această unitate de învăţământ la standardele minime de
funcţionare. Apreciez dascălii care îşi desfăşoară activitatea aici,
în aceste condiţii grele. În ceea ce priveşte proiectul demarat azi, îi
felicit pe toţi cei care au avut această iniţiativă”, a spus Viorel Stan,
inspector şcolar general al ISJ Neamţ. La rândul său, directorul Şcolii nr.
2, prof. Ermilia Chiruţă, a mulţumit autorităţilor pentru sprijinul acordat
în vederea montării a trei sobe de teracotă: “Tot cu ajutorul lor, vom
avea şi grupuri sanitare în incinta şcolii, ceea ce e foarte important
pentru noi”.(I.C.)

