„Am scris Urma dintr-o respiraţie, în trei, patru săptămîni, după ce am purtat în minte subiectul vreo doi ani. E o poveste care intră în intimitatea teribilei închisori de la Aiud, în anul 1960, un an de vîrf al torturii din perioada comunistă. Paradoxal, drama alunecă în comedie, rîsul amar încearcă să exorcizeze acea lume demonizată.” (Adrian Alui Gheorghe)
Urma nu este cartea unui poet convertit la proză, ci e un roman scris după toate regulile genului. Subiectul e provocator: în inchisoarea de la Aiud, în anii ’60, apar urme suspecte pe zăpada dintre pavilioanele înţesate cu „politici”. Se declanşează o anchetă. Mărturiile sînt halucinante: soţia unui deţinut – desigur, e vrăjitoare – îşi posedă cu patimă soţul, noaptea, în celulă, călugarul Daniil, mort cu un an în urma, şi Maica Domnului vin să aline suferinţele „bandiţilor”. Ancheta se împotmoleşte, ameninţările curg de la Centru. Trebuie găsit vinovatul şi cum cazul depaşeşte graniţele realităţii, acesta nu poate fi decît magicianul care preface apa în vodcă, descuie orice uşă, smulge cu puterea gîndului hainele gardienilor: deţinutul Gurii Lovin. Din acest moment, lucrurile scapă de sub control, comandantul îşi pierde minţile, iar finalul devine un nou început. (cartearomaneasca.ro)
