Conducerea Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” vrea să realizeze
un bust al marelui poet naţional Mihai Eminescu. Monumentul va fi
amplasat în spaţiul liber din faţa instituţiei de cultură.
Asociaţia Culturală „Conta”, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană,
a luat iniţiativa realizării şi amplasării în Piatra Neamţ, a unui bust
al poetului naţional Mihai Eminescu, considerând imperios necesară
prezenţa simbolurilor determinante pentru cultura şi istoria noastră în
spaţiul public al fiecărei comunităţi. “Un bust al poetului Mihai
Eminescu la Piatra Neamţ reprezintă, deopotrivă, respect pentru
valorile care au consacrat literatura română, un recurs la modelele
identitare româneşti şi va fi loc de pelerinaj pentru iubitorii de
literatură şi simţire românească la momentele importante din istoria
culturii şi naţiei noastre, a comunităţii nemţene. Ar trebui să avem
şi o statuie înfăţişându-l pe Caragiale, luând în considerare că
a fost revizor şcolar în Neamţ”, a declarat Adrian Alui Gheorghe,
directorul Bibliotecii Judeţene şi preşedinte al asociaţiei. Un argument
pentru realizarea acestei statui, este dorinţa de a marca trecerea prin
Neamţ şi Piatra Neamţ, a poetului, consemnată în documente şi “ar
sacraliza un spaţiu conectându-l la magia versului şi verbului
eminescian”. Pentru un oraş cu intense valenţe turistice, intersecţie
pentru importante trasee de turism cultural în Neamţ şi în ţară, un
monument dedicat lui Mihai Eminescu reprezintă o necesitate”, a
spus Adrian Alui Gheorghe.
Bustul va fi realizat de Lucian Tudorache, un artist plastic profesionist,
recunoscut pentru performanţele sale în acest domeniu. Lucrarea,
care va fi din bronz pe un soclu din piatră şi va avea înălţimea totală
de trei metri şi patruzeci de centimetri, ar trebui să fie gata pe 15
ianuarie 2014. Astfel, anul viitor, de ziua poetului, ar urma ca bustul
să fie dezvelit în cadrul unei ceremonii publice. Ieri, 2 octombrie, a
fost prezentată macheta bustului . “Am vorbit şi la turnătorie, am
garanţia că lucrurile vor merge bine. Sper ca până la sfârşitul
anului, să pot finaliza bustul”, a spus Lucian Tudorache.
Fondurile necesare pentru realizarea monumentului -estimate la
aproximativ 45.000 de lei- vor fi strânse din donaţii, sponsorizări,
parteneriate cu instituţii publice, firme private, persoane particulare.
Numele celor care vor contribui cu sume importante , se vor regăsi pe
soclu. (I.C.)
foto: sculptorul Lucian Tudorache şi scriitorul Adrian Alui Gheorghe