Astăzi,
ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI
Descoperirea Crucii răstignirii
După moartea şi Învierea Domnului, ucenicii Lui au îngropat lemnul crucii, stropit de dumnezeiescul sânge, la poalele Golgotei. În altă variantă a acestui episod, se spune că soldaţii romani care L-au răstignit pe Iisus, după punerea Lui în mormânt, ar fi aruncat cele trei cruci într-o cisternă săpată în piatră, din imediata apropiere a Golgotei, unde se colecta apa de ploaie necesară consumului oraşului. Golgota rămăsese un loc blestemat. Gunoaiele Ierusalimului au fost aruncate cu timpul acolo, în vechea cisternă, acoperind crucile. După trei secole, în anul 326, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, ajunsă la Ierusalim în căutarea Locurilor sfinte, a poruncit să se sape în cetate. Aşa s-au descoperit cele trei cruci de lemn. Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul a fost uşor identificată, fiind singura care avea cuie bătute în ea, fiindcă cei doi tâlhari fuseseră legaţi cu funii pe crucile lor. Pentru o mai bună verificare, crucea a fost aşezată peste un mort, care a înviat şi a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu. Aceasta este crucea despre care Sfântul Apostol Pavel scrie: „Căci cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, căci scris este: pierde-voi înţelepciunea celor înţelepţi şi ştiinţa celor învăţaţi o voi nimici.“ (1 Cor, 18-19).
Sfânta Elena, aşa cum ne spun Ambrozie, Rufinus şi alţi Părinţi şi scriitori bisericeşti, a trimis acasă, fiului ei Constantin, un fragment din lemnul Sfintei Cruci şi două cuie din cele în care fusese pironit Domnul, unul dintre ele fiind ulterior încastrat într-o diademă. Crucea descoperită pe Golgota a fost pusă în Bazilica „Sfânta Cruce“ din Ierusalim, zidită de împărăteasă. Tot acolo au mai fost depuse un cui şi placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI. În faţa bazilicii, a fost înălţată o cruce de metal, pe care împăratul Teodosie al II -lea a acoperit-o cu aur şi diamante în anul 417. Aşa cum spune şi pelerina creştină Egeria (sec. al IV-lea), în biserica din Ierusalim, sfinţită în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puţină vreme de Sfânta Elena. Dar sărbătoarea liturgică a Înălţării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 Septembrie, când a fost arătată mulţimii, din amvonul Bisericii Sfântului Mormânt, de către Macarie, episcopul Ierusalimului.
Începutul cultului public şi oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfinţirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului şi al îngropării Mântuitorului Iisus, cunoscută ca Biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu „Ad Crucem“.
Crucea răstignirii, luată ca pradă de război de către perşi
Istoria Sfintei Cruci, după evenimentul pomenit mai sus, este însă una zbuciumată. Multe date nu concordă, fiind foarte greu de stabilit cu exactitate adevărul. Surse catolice susţin că, după aproape trei veacuri, în anul 615, racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost luată ca pradă de război de către perşii care au invadat şi au cucerit Ierusalimul, sub condu-cerea lui Cosroe Parviz, şi dusă la Ctesifon. După 14 ani, împăratul Heraclie al Bizanţului a readus-o la Ierusalim, depunând-o, în anul 629, cu mare cinste, în Biserica Sfântului Mormânt. La 14 septembrie 630, Patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor.
În anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (şi înapoi) într-o procesiune solemnă, a cărei amintire s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 Septembrie.
ZI DE POST NEGRU
Obiceiuri
Creştinii ortodocşi sărbătoresc în fiecare an, pe 14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci, în popor cunoscută dub denumirea de Ziua Crucii, zi de post şi nelucrătoare. Sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci preacinsteşte descoperirea de către împărăteasa Elena, pe Muntele Golgota, a crucii pe care a fost răstignit Iisus. Ca multe alte sărbători religioase şi Ziua Crucii este marcată pe lângă post şi rugăciune prin o serie de tradiţii populare.
Credincioşii nu au voie să lucreze pe 14 septembrie pe câmp sau prin casă şi li se impune şi o restricţie culinară. În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea. Ziua Crucii este considerată în popor vestitoarea toamnei şi e cea mai indicată zi în zonele viticole pentru a începere culesul viilor. Nu trebuie culeşi însă şi strugurii din utlima tufă de vie, aceştia fiind consideraţi „Strugurii lui Dumnezeu”, o ofrandă. Tot de Ziua Crucii se bat nucii şi se adună ramurile de alun din păduri despre care se spun că au puteri miraculoase dacă sunt culese în această zi şi le aduce beneficii în sepcial fântânarilor care vor să găsească izvoare subterane.
14 septembrie are şi efect curativ în popor, fiind un leac pentru pomii care nu mai sunt rodnici. Bătrânii spun că gospodarii trebuie să atârnă de rândul copacilor cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică, dar şi tulpini târâtoare de castraveţi şi pepeni, iar rodul se va aduna în aceşti pomi neroditori.
De Ziua Crucii sunt şi superstiţii meterologice. Astfel, dacă pe 14 septembrie cocorii se pregătesc de plecare înseamnă că vremea se răceşte, dacă tună rezultă că va fi o toamnă lungă. Dacă sunt cârduri de ciori gălăgioase se anunţă căderea brumei.