Am înţeles din ziarul dvs. că , mai zilele trecute, un fost demnitar local ( nu spun cine, “persoană importantă, da becher”) ar fi nemulţumit de felul cum a fost tratat la internarea în spital. Acum, ce sa zic, poate ca asistenta care l-a hutichit pe fostul edil, o fi ştiind ea ceva şi n-ar fi exclus să asocieze situaţia catastrofală în care se află sistemul sanitar (deci şi ea!) cu activitatea deloc de luat în seamă a celor aflaţi vremelnic “la butoane”!
Dar să vă spun ce-am “păţit” eu, om simplu, fără pretenţii, fără avere şi fără cunoştinţe (m-a ferit Dumnezeu de patima puterii şi -a beţiei!).
Într-o noapte (nu-s trei săptămini de-atunci), pe la ora 24 şi ceva, m-a trezit din somn o durere atroce de şale, de-am început să mă tăvălesc pe pat şi să strig ca-n gură de şarpe.(cineva mi-a spus că o colică renală dă dureri comparabile cu travaliul unei femei înainte de naştere, dar eu n-am de unde şti, să compar!).
Nevastă-mea n-a stat pe gînduri şi a sunat imediat la 112. În mai puţin de 10 minute au intrat în camera mea doi asistenţi de la “Salvare”. Nu eram în stare nici să zic unde şi ce mă doare. Am fost luat cum mă aflam, în pijama, cu un halat pe mine şi-n papuci şi dus mai mult împins spre maşina salvatoare. În două minute, hai trei, am intrat, îndoit de durere, în sală la UPU (unitate de primire urgenţe a Spitalului judeţean). “Ce-i cu el?”, a întrebat o voce feminină.”Are colică renală”, a zis salvatoarea mea.”Aşează-l aici”, şi am fost lungit pe o canapea. Doctoriţa care a venit imediat la mine ( s-a recomandat “doctor Nicorescu”) a început să mă încurajeze şi să afle cît mai multe despre suferinţa mea,dar eu nu eram în stare , din cauza durerii,decit să silabisesc cîteva cuvinte. Mi s-a făcut o injecţie, iar cînd aceeaşi doctoriţă m-a întrebat din nou cum mă mai simt, am putut răspunde :”e mult mai bine”!.Mi sau luat, pentru analize, probe de sînge şi de urină, am fost trimis la ecograf. Dupa 3 ore (cît au durat analizele), am primit primul verdict: ”Aveţi piatră la rinichiul drept. Vă dau drumul acasă, cu bilet de internare la “urologie”. Dar să mergeţi neapărat mîine”- m-a somat aceeaşi doctoriţă amabilă, căreia, de data aceasta, am avut puterea să-i zîmbesc şi să-i mulţumesc pentru tratament.
“Nu vă pot garanta ca veţi avea singur un pat”
A doua zi, la ora indicată pe biletul de trimitere, m-am prezentat la “urologie”. Nu mai fusesem niciodată şi nu aveam nici o idee, nici măcar una preconcepută, cum am mai auzit pe la unii, pe la alţii, că aici ar fi un “miros îngrozitor”. Nici vorbă de aşa ceva.
Mi s-au facut imediat formele de internare, dar mi s-a spus: ”nu vă pot garanta că veţi avea singur un pat”!. {i, într-adevăr, am fost condus la un pat care era – trebuie să-i spun asta şi distinsului fost edil local, nemulţumit de felul cum a fost tratat la internare- ocupat de un alt pacient. Urmam,aşadar, să împart, pentru cîteva zile, un pat de spital cu un alt om bolnav!. (Cînd prin anii “90 un prieten elveţian mi-a spus:”aveţi o ţară minunată, un popor minunat, dar n-aveţi conducători” , nu l-am inţeles şi, deci, nu l-am crezut. Mai tîrziu, mi-am dat seama cîtă dreptate avea!).
Trebuie să spun ca aproape toate paturile de la secţia “urologie” sînt ocupate de cîte doi bolnavi. Stau cîte unul numai cei operaţi – şi sînt destui şi dintre aceştia- sau cei grav bolnavi! (Apropo, am văzut, tot in ziarul dvs., că un alt fost vice de CJ Neamţ, în subordinea căruia se află şi Spitalul judeţean, şi-a cumparat un apartament taman în Vestul sălbatic, adică in America!. Ştie ’mnealui ce-a lăsat în urmă? {tie că la spital stau şi cîte doi bolnavi în pat?).
Cum e la urologie? Va descriu pe scurt…Să nu rîdeţi, pentru că munca, aici la urologie, e cît se poate de serioasă, de grea, vin oameni cu probleme mari de sănătate, care le pun viaţa în primejdie şi dacă nu s-ar interveni rapid şi cu o înaltă competenţa profesională, s-ar duce rapid pe copcă..
Dar v-am promis ca vă spun cum e….
Vine un bărbat (care de regulă e medic de gardă sau chiar şeful secţiei) şi-ţi spune:”domnule, trebuie să vă bag un deget în fund, sînteţi de acord?” {i tu nu poţi spune că nu eşti!
Peste alte citeva ore (care de obicei e pe la 4-5 dimineaţa) vine o doamnă infirmieră şi-ţi spune:” domnule, trebuie să vă bag un furtun in fund, să vă fac o clismă, sînteţi de acord?”, şi tu nu poţi spune că nu eşti…
Peste alte cîteva ore vine o altă doamnă ( de data asta asistentă medicală) şi-ţi spune:” domnule, trebuie să vă bag o sondă în vezica urinară, pentru a o goli în totalitate, sînteţi de acord?” şi tu iarăşi nu poţi spune că nu eşti…
Nu e nimic trivial în ceea ce am spus pînă aici ( e adevărat, mai mult în termeni gazetăreşti decît medicali).Toate acestea (să le zicem proceduri medicale) le-am sportat eu pentru că făceau parte din stabilirea, cît mai exactă, a diagnosticului . Am fost dus apoi la radiologie, întins pe o masă metalică cu faţa în sus O voce mi-a cerut imperativ :” trageţi aer in piept,,, daţi-l afară, nu mai respiraţi”…După aceea, clanc, uşa s-a închis şi timp de cîteva secunde am rămas singur…
Am uitat să vă spun că mai înainte mi s-a injectat în venă un lichid de contrast, care ajută radiologul să vadă cum funcţionează rinichiul. Procedura medicală (destul de costisitoare, din cîte mi-am dat eu seama) se numeşte urografie şi durează circa 30–40 de minute. Trebuie să vă spun neapărat şi asta: în tot acest timp au lucrat, numai pentru mine, două asistente medicale, un medic radiolog- cadre medicale de înaltă compentenţă profesională şi de o ţinută morală ireproşabilă. Am fost dus apoi din nou la 1/2 de pat .
Ingerul meu păzitor
~n timp ce mă plimbam pe hol, la un moment dat am dat nas în nas cu medicul şef de secţie , care mi-a zis: ” aveţi într-adevăr o piatră la rinichi, care s-a deplasat şi s-a oprit undeva la intrarea în vezica urinară. O să va dau un tratament şi dacă aveţi puţin noroc, o s-o eliminaţi pe cale naturală. Dacă nu, vom vedea noi ce vom face” ( nu mi-a spus ce, probabil să nu mă sperie).
Zilnic, la uşa sălii de tratamente a secţiei de urologie stau în aşteptare numeroşi pacienţi- bărbaţi şi femei- pentru internare sau chemaţi la control. De data asta, nu ştiu cum s-a făcut că era o singură femeie, îmbrăcată curat şi îmbrobodită cu o basma legată sub barbă, aidoma femeilor de la ţară. După ce-a plecat medicul, femeia, care între timp trasese cu urechea la discuţia noastră, mi-a făcut semn ştrengăreşte cu degetul să mă apropii şi m-a întrebat: “Suferi de piatră la rinichi?” “Da”, i-am răspuns, mirat şi puţin neîncrezator. “Uite cum faci ca să scapi. Iei mata în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, dimineaţa pe stomacul gol, cîte un grăunte de smirnă- e bună şi tămîia, da smirna e grozavă- pe care-l sfărîmi mai întîi pînă se face praf şi-l bei cu multă apă şi pînă după prînz nu mănînci.~n trei săptămîni nu mai ai nimic. Faci pipi la borcan ca să urmăreşti, cum am auzit că ţi-a spus şi doctorul. Acest tratament l-am urmat şi eu cînd am avut piatră la rinichi; am urmărit făcînd pipi într-un cazan vechi. {tii ce-a ieşit? Mîl!”
I-am mulţumit babei cum m-am priceput eu mai bine şi am plecat. După vreo zece paşi m-am întors, dar baba nu mai era. Dispăruse! Unde? Cînd?
N-am urmat tratamentul babei; mi-a fost frică de un blocaj renal. ~n schimb am urmat o reţetă găsită în cartea “Sănătate din farmacia Domnului’ a vestitei terapeute austriece Maria Treben, care mi-a adus-o un prieten. Pe lîngă tratamentul medicamentos indicat de medicul curant, am băut, timp de două săptămîni, dimineaţă şi seara, înainte de masă, cîte o ceaşcă de ceai- infuzie din trei plante medicinale: pufuliţă cu flori mici, ghimpe şi splinuţă ~n acest timp spuneam o mantră găsită într-o carte a celebrului terapeut Valeriu Popa. Dar să revin.
A treia zi de la internare, la raportul de gardă, şeful m-a intrebat cum mă simt.
” Bine, am răspuns, aştept o minune de la pietricica mea ca să-mi daţi drumul acasă”. “Vreţi să plecaţi?” “Da”. “Bine, o să vă dau, dar cu anumite condiţii”. {i s-a ţinut de cuvînt.. Printre condiţiile impuse erau: să urmez cu stricteţe tratamentul medicamentos prescris timp de două săptămîni, să fac pipi la borcan , iar la cel mai mic semn de alertă ( o retenţie majoră de urină, ca urmare a unui posibil blocaj renal pricinuit de pietricica buclucaşă), să mă prezint de urgenţă la spital!
După două săptămîni, adică acum trei zile, m-am prezentat din nou la control. Am urmat din nou procedura; din nou cu degetul, cu furtunul şi cu sonda, cu injectarea şi cu radiografie renală. Au muncit din nou pentru mine 4 cadre medicale de cea mai înaltă calificare şi competenţă, timp de cîteva ore. ~n aceeaşi zi am fost externat.
Fac precizarea ca în tot acest timp n-am dat nici un ban nimănui, nici nu mi s-a cerut sau pretins ( mie sau celor din anturajul meu), nici măcar aluzie nu mi s-a făcut!
La plecare, medicul şef de secţie m-a încurajat din nou :”Sînteţi un om norocos, piatra a dispărut, rinichii funcţionează bine. ~n general sînteţi binişor. Pentru celelalte probleme pe care le aveţi, o să vă prescriu un tratament, dar vreau să vă avertizez că treaba cu sexul va trebui s-o lăsaţi pe planul doi timp de trei luni, cînd vreau să ne revedem. Ce ziceţi, faceţi tratamentul?” După ce-am văzut, în cele 4 zile petrecute la urologie, unde poate duce ignoranţa, neprezentarea la controlul medical periodic, am răspuns fără ezitare,da!
În loc de concluzii
De ce v-am scris? Şi de ce atît de multe amănunte? Cel puţin din două motive:
1. Am vrut să dovedesc cu propria experienţă (deşi nu mi-a cerut nimeni!) că dispunem şi la Spitalul judeţean de un corp medical de excepţie, la care se poate apela, cu toată încrederea, în caz de nevoie, la orice oră din zi sau din noapte. Am impresia că s-a schimbat mult în bine comportamentul cadrelor medicale faţă de pacienţi în ultimul timp, de cînd la conducerea spitalului se află o echipă managerială compusă din doi doctori de elită şi nu din doi administratori puşi politic!
2. Am auzit că medicii se pregătesc de grevă, fiind nemulţumiţi de salarii. Printre revendicări, salar de bază de 2800 de lei. E mult? E puţin? Nu ştiu. Dar dacă vom spune că sînt salarii la stat de 68.000 de lei lunar, că sînt pensii de 16.000 de lei, ne putem face o părere… Bine că actualii demnitari (parlamentari) vin lunar acasă cu cîte-o scoşă de parale, deşi au muncit 40 de zile în ultimele 6 luni!
O întrebare totuşi: de ce se supără demnitarii noştri- foşti sau actuali- cînd sînt trataţi cu flit prin spitale? (Acum fie vorba între noi, ăştia sînt nişte prăpădiţi, căci grangurii adevăraţi îşi tratează beteşugurile numai la Viena, unde-şi permit să plătească şi cîte1000 de euro ziua de spitalizare!). Doar ei au votat închiderea unor spitale (cîteva sute la nivel naţional), micşorarea numărului de paturi în spitale, de-au ajuns amărăştenii ca mine să stea cîte doi într-un pat. {i asta numai pentru a vea ei bani de furat (din bugetul naţional) pentru a-şi cumpăra vile la poale de codru, insule în Caraibe cu yahturile din dotare, apartamente în Vestul sălbatic, restaurante la Maiami, elicoptere şi cîte şi mai cîte.
În rest, sănătate la toată lumea, că dacă te prinde o colică renală în greva medicilor, te scapi numai cu leacuri de la baba Floarea…
Adrian- Ivan Lipovan