16.3 C
Piatra Neamț
sâmbătă, octombrie 23, 2021

O doamnă prefect a vrut să mă sancţioneze pentru că…

Politică

Deputatul de Neamţ Iulian Bulai, potenţial ministru al Culturii în Guvernul Cioloş

Deputatul USR PLUS (de Neamţ) Iulian Bulai este opţiunea lui Dacian Cioloş pentru preluarea Ministerului Culturii, potrivit listei de ministeriabili prezentată aseară...

Deputatul Remus Munteanu: La mulţi ani celor care poartă numele Sfintei Parascheva!

Sfânta Parascheva, această cu adevărat mare şi vestită între femei, cuvioasă şi pururea pomenită, să vă aibă în pază și să vă...

Deputatul Remus Munteanu: Semnează petiția pentru susținerea proiectului de lege propus de PSD privind plafonarea prețurilor la electricitate și gaze!

Deputatul PSD de Neamţ, Remus Munteanu, a lansat pe pagina sa socializare apelul Partidului Social Democrat privind semnarea petiţiei pentru susţinerea proiectului...

PSD Neamţ: Românii mor pentru că nu încap în spitale, iar Cîțu își răsfață propriii primari! Votanții de la Congresul PNL au fost răsplătiți!

Micimea liberală se vede în aceste momente, când românii mor pecapete ori stau pe câte un colț de scaun în spitale,...

O doamnă prefect a vrut să mă sancţioneze pentru că, deşi am fost participant la Revoluţie, nu am participat la omagierea… participanţilor la Revoluţie”

Dialog cu scriitorul Adrian ALUI GHEORGHE

– Au urmat anii consacrării tale literare la scară naţională. Ai devenit un scriitor foarte cunoscut, un om de succes. Dar te întreb: mai porţi în tine bucuria din acel decembrie 89? Nu te-a dezamăgit ce-a urmat?

– Da, mai port în mine impresia că atunci am trăit un miracol… A fost miracolul prin care orbul a văzut, mutul a vorbit, surdul a auzit. Tăcerea de pînă atunci a fost o complicitate colectivă la un regim de teroare, unic în Europa postbelică. Ieşirea în stradă atunci, la Timişoara, la Bucureşti, în oricare alt oraş, a fost ieşirea din acea complicitate pe care unii au conştientizat-o, alţii nu. Oricum, în fiecare decembrie, de la an la an tot mai accentuat, am o “stare de greu” să suport mărturiile tot mai închipuite, mai confuze, mai partizane, ale celor care comentează evenimentele, care le disecă, le reinterpretează. Cred că atîrnă greu şi faptul că a existat terorism fără terorişti, că au existat victime fără făptaşi dovediţi…! Dar să vă spun şi o anecdotă cu aceste evenimente…! O doamnă prefect, mai anii trecuţi, după o convocare la “celebrarea evenimentelor revoluţionare de la Piatra Neamţ”, a vrut să mă sancţioneze pentru că, deşi am fost participant la Revoluţie, nu am participat la omagierea… participanţilor la Revoluţie. Mi s-a părut hazos, mi-am propus să scriu o proză scurtă pe această temă. Dacă m-a dezamăgit ce a urmat? În libertate, în democraţie istoria este expresia poporului. Pot să spun că mă dezamăgeşte poporul român? Da, mă dezamăgesc mulţi dintre indivizii care îl formează, numai că purtătorul unui mesaj în istorie este numai poporul. Într-o carte, “Ce rost are să trăieşti în România tranziţiei”, apărută la Editura Compania din Bucureşti, am încercat să fac o demonstraţie “practică” care să ne scoată din dilema dacă mai sîntem un popor sau sîntem doar o populaţie. Concluzia este acolo şi este bine argumentată, au spus cei care au comentat textul. Şi au fost destul de mulţi.

– Cum vezi viitorul nostru ca ţară, ca popor, ca oameni pur şi simplu?

– Am mai răspuns la această întrebare recent, la un simpozion naţional despre “scriitorul român şi identitatea naţională”, organizat la Oradea de revista “Familia”.  Cîteva secole ne-am pus în acord cu propria istorie, cu propria limbă, cu propria tradiţie, cu propria cultură. Sîntem pe punctul de “a denunţa” acest acord. Şi e atît de simplu de realizat acest lucru…! E de ajuns ca unei generaţii de şcolari să îi inoculezi din şcoală, de la o vîrstă fragedă, că ei aparţin universalităţii şi nu unei naţii, că au în faţă o cultură universală din care vor alege la maturitate ce le convine, ca ruptura să se producă ireversibil. Ce vor alege la maturitate? Cultura fast food, probabil! Cui foloseşte? Cui comandă şi cui plăteşte, s-ar zice în limbaj de comersant. La cît de dinamică e societatea mondială, e dificil de făcut previziuni pentru ziua de mîine sau de poimîine a societăţii noastre şi a societăţii umane în general. Războaiele clasice dădeau măsura puterii, a dăruirii, a inteligenţei organizatorice, a sacrificiului de care erau capabile popoarele. Regretabile, criminale, destructive, aceste “reglări istorice de conturi” puneau, într-un final, fiecare naţie în acord cu propriile valori, cu propriile certitudini. Războaiele nevăzute, care se duc în vremurile noastre, pe fronturi media sau pe fronturi financiare, în statistici şi în politică, dau iluzia tuturor participanţilor că sînt învingători. Toţi luptăm împotriva terorismului universal, toţi luptăm împotriva devierilor ideologice de stînga sau de dreapta, toţi luptăm pentru cauze musai universale…! Războiul este “al tuturor”. Unde se înregistrează victoriile? În statistici. Pe acest fond, Karel Capek nota undeva: “În lupta pentru pace s-a înregistrat un nou succes: nu a mai rămas piatră peste piatră”. Şi “valorile triburilor” sînt pe cale să se pulverizeze, tendinţa fiind universalizarea individului. Unde e “tribul românilor”, cu valorile lui consacrate sau pe cale de producere în acest marasm? Tot în statistici. Sau într-o destructurare culturală voioasă, în spiritul internaţionalismului, a globalismului victorios din continent în continent. Şi parcă suportăm această destructurare şi o facem cu mai mult zel decît toate “triburile” din jur, lepădînd peste bord, fără nicio precauţie, exact lucrurile care ne-au consacrat.

– Cît de importantă e, deci, apartenenţa la un neam?

– Nici o altă fiinţă de pe lumea asta, în afara omului, nu (apar-)ţine de un neam, de o naţie. Nici nu ar avea cum, identitatea lor (a dobitoacelor) e incertă şi e în funcţie de tîrgul unde sînt negociate ca marfă, fie pentru carne, fie pentru jug, fie pentru lapte sau ouă. Omul, în schimb, cînd bate cu pumnul în masă, după ce i se cîntă fie imnul, fie vreo romanţă care îi evocă rîul, ramul din copilărie, simte cum inima îi tremură ca piftia şi îşi zice în barbă: Bă, nu am vrut eu să fiu mongol, albanez, neamţ sau român, dar dacă tot a fost să fie, măcar sufletul să aibă parte de aroma unei identităţi, să nu rătăcească o eternitate prin sublumea celor fără nici un rost…

 

“Istoria literaturii este, în ultimă instanţă, ca lumea de dincolo: rămîn valabile doar faptele (operele) bune”

 

– Ştiu că vei rămîne în istoria literaturii. Întrebarea e cum şi cam pe unde? Doar ştii evaluările lui Călinescu din Istoria lui celebră. Acolo, la subsolurile cărţii, cu litere foarte mici, cele mai mici, erau înscrişi de “divinul critic”, la o rubrică “şi alţii”, scriitori care au existat în epocă dar n-au lăsat urme autentice. Tu, Adriane, ce urme vei lăsa?

– E o întrebare capcană? Pentru că e hazardant de făcut o “autofixare” în istoria literaturii. Dacă societatea se va întoarce la un nou primitivism, cui îi va mai păsa de cultură? Să ne amintim că o lucrare a lui Van Gogh, cea mai cunoscută, cu acea “floarea soarelui”, a fost descoperită de cineva într-un coteţ pentru păsări, era folosită drept perete provizoriu. Dacă mai trecea un sezon, ar fi dispărut. Vreau să spun că suportul artei este, întotdeauna, aleatoriul. Pînă şi valoarea depinde, de multe ori, de conjuncturi, de întîmplări. Dacă Ion Creangă nu ar fi ajuns, din întîmplare, la “Junimea”, ar mai fi rămas de la el vreun notabil semn scrijelit pe vreo pagină? Mă îndoiesc. Istoria literaturii este, în ultimă instanţă, ca lumea de dincolo: rămîn valabile doar faptele (operele) bune. Faptul că au scris despre poezia şi despre proza mea Nicolae Manolescu, Laurenţiu Ulici, Al. Cistelecan, Gheorghe Grigurcu, Ioan Holban, Cornel Ungureanu, Mircea A. Diaconu, Ion Simuţ şi alţi critici care contează îmi demonstrează că scrierile mele au intrat în dialog cu cititorii profesionişti. Restul e… literatură.

– Ce a contat mai mult în afirmarea ta în viaţa literară? Talentul e sigur că a contat, dar, s-a văzut în dese cazuri, numai talentul nu ajunge…

– Sînt un scriitor de modă veche: cred în talent, în inspiraţie, în dialogul între generaţii. Cred şi în destinul pe care ţi-l imprimă un anume spirit al culturii care te-a format. Uneori mă imaginez trăind la Bucureşti sau într-o altă zonă a lumii, ce e interesant e că mă regăsesc acelaşi, cu aceleaşi obsesii, cu aceleaşi orizonturi, cu aceleaşi limite. Cred în predestinare. Şi nu am avut niciodată, cred eu, complexul provinciei sau al provincialului.

– Neamţul a dat şi alţi scriitori de valoare, a avut şi ceea ce voi şi alţii au numit “Şcoala de poezie”. Pe cine mai vezi, deci, aproape de tine?

– Vorba lui Sadoveanu, care făcea referire la celebra “şcoală de literatură” de la Bucureşti, care trebuia să scoată scriitori ideologizaţi, după 1950: “Vor ieşi din şcoală tot atîţia scriitori, cîţi au intrat…”. Aurel Dumitraşcu este un nume care, cu certitudine, va rămîne, el face parte acum, într-un anume fel şi din destinul meu. Mai sînt cîţiva scriitori care trăiesc, care se exprimă liber, care au la îndemînă toate pîrghiile afirmării şi care vor rămîne în măsura în care vor arde decisiv pentru “talantul” care li s-a dat, talant care e, în cazul lor, talent adevărat. Ştiţi care e la cursul zilei paritatea talant-leu? Talantul e în creştere, să ştiţi. Şi asta de mii de ani.

– Nu rişti să dai nişte nume?

– Chiar că e un risc, într-adevăr, mai ales să omiţi pe cineva într-o înşiruire, din neatenţie mai ales. Şi ei, confraţii, nu sînt neapărat „alături de mine”, ci în confruntare cu propriile pagini, cu propria operă, cu propriul destin: Nicolae Sava, Adrian G. Romila, Emil Nicolae, Constantin Ardeleanu, povestitorul tăzlăuan care trăieşte la Bucureşti, Vasile Baghiu, Raluca Şerban-Naclad, Radu Florescu, Nicolae Boghian, poetul revenit recent din Bucureşti la Piatra Neamţ, Dorin Ploscaru, Gheorghe Simon, Cristian Livescu, Cezar Ţucu, fostul meu elev Constantin Acosmei, acum bibliotecar la Iaşi, Constantin Munteanu… Am uitat pe cineva? Iertare.

– Ce faceţi cu hemoragia de false valori care năpădesc acum piaţa? Chiar orice nărod vanitos şi cu bani poate scoate cărţi şi, deci, se poate numi scriitor?

– Falsele valori sînt acum peste tot, de la politică la bunurile cele mai comune, de consum, peste tot coexistă lucrul original şi falsul care îl (ne) copleşeşte. Aşa cum chinezii falsifică produsele Adidas şi le numesc Adibas, iar Hollywoodul are replică indiană de Bollywood, aşa şi falşii scriitori pot fi numiţi “scribitori” sau “scriitoci” sau “escriitoci”. Un individ fără har şi fără haz, îmbogăţit de conjunctură dar scriitor “la stilul împins”, devine tot mai penibil cu fiecare op pe care îl publică. Să avem umor şi să rîdem, în ultimă instanţă, de toţi aceşti închipuiţi. Ei parazitează, la un moment dat, cultura adevărată, dar atîta vreme cît nu o înlocuiesc, încă e bine. În anii de început ai comunismului a fost posibil ca un A. Toma să fie considerat mai important decît Eminescu de propaganda partidului. Dar asta face parte dintre farsele istoriei, oamenii zdraveni la cap şi la minte nu pot să fie păcăliţi.

– Nu că aş vrea “să pleci”. Dimpotrivă. Dar vezi, peste timp, o Casă memorială Adrian Alui Gheorghe?

– Dar trăiesc într-un apartament în oraşul care m-a făcut “cetăţean de onoare” după cîteva premii naţionale care m-au fixat şi mai tare la Piatra Neamţ…! Despre “apartamente memoriale” nu am auzit încă să existe, în lumea noastră. Dacă mătuşa din Elveţia (sau din Canada?), necunoscută încă, îmi va lăsa o moştenire, voi pune la cale şi un asemenea aşezămînt. Pînă atunci am să răspund cu un vers al prietenului meu Aurel: Casa mea este o carte. Sau mai multe cărţi?

Mai multe articole

Spațiu publicitar

Ultimele noutăți

Schimbare uriaşă după 26 de ani: Primarul Carabelea propune dizolvarea societăţii CMI Urban

Primarul Andrei Carabelea a iniţiat proiectul de hotărâre privind dizolvarea C.M.I. Urban, societate a consiliului Local Piatra Neamţ, după ce, în urmă...

Artistul Dumitru Bezem, 74 de ani. La mulţi ani maestre!

"Mitică Bezem, pictorul, povestea că într-o noapte, pe cînd se lăsase muncit de culorile sale în atelier, a auzit un zgomot la...

Neamţ/600 de persoane şi 14 societăţi, verificate într-o singură zi

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au  desfășurat acțiuni informativ-preventive, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului,...

Poliţia de Prevenire Neamţ: situaţiile de risc on line pentru copii

Următoarele săptămâni aduc pentru copii o perioadă de vacanță, în care aceștia vor căuta modalități pentru petrecerea timpului liber. Calculatorul ocupă un...

Primăria Piatra Neamț a înființat Comisia pentru Protecția Animalelor

Începând din data de 5 octombrie 2021, la nivelul Municipiului Piatra-Neamț s-a constituit Comisia mixtă pentru protecția animalelor, formată din specialiști care...