Ziua celui „mai mare poet pe care l-a dăruit şi-l va dărui, poate, vreodată, pământul românesc” Ziua celui „mai mare poet pe care l-a dăruit şi-l va dărui, poate, vreodată, pământul românesc”
15 ianuarie 1850: Porni luceafărul. Creşteau în cer a lui aripe În această zi se sărbătoreşte naşterea (1850) celui de al şaptelea copil din... Ziua celui „mai mare poet pe care l-a dăruit şi-l va dărui, poate, vreodată, pământul românesc”

15 ianuarie 1850:

Porni luceafărul. Creşteau în cer a lui aripe

În această zi se sărbătoreşte naşterea (1850) celui de al şaptelea copil din cei 11 ai familiei căminarului Gheorghe Eminovici, copil care avea să marcheze definitiv literatura română. Despre el, criticul George Călinescu spunea că este „cel mai mare poet pe care l-a dăruit şi-l va dărui, poate, vreodată, pământul românesc”.

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Odă (în metru antic)

Viaţa Nemţeană