Ziarul Ceahlăul, o istorie furată – Exclusiv! Ziarul Ceahlăul, o istorie furată – Exclusiv!
 Ceahlăul n-a fost înfiinţat de Valentin Bălănescu în 2012, ci de Mihail Magiari, în 1942!   Am văzut, începând de sâmbăta trecută, un circ... Ziarul Ceahlăul, o istorie furată – Exclusiv!

 Ceahlăul n-a fost înfiinţat
de Valentin Bălănescu în 2012,
ci de Mihail Magiari, în 1942!

 

Am văzut, începând de sâmbăta trecută, un circ de presă nemaiîntâlnit: apariţia, pe piaţa media, a două ziare Ceahlăul: unul editat de societatea SC SEDPRESS CEAHLĂUL SRL (care a scos ziarul dintotdeauna), administrator Dan Misăilă,
celălalt editat de SC Valmedia SRL, administrator Valentin Bălănescu. Cum s-a ajuns în această situaţie? Înainte de toate trebuie să vă spunem că Ziarul Ceahlăul (vezi foto) a apărut în anul 1942. A fost sistat, o
vreme, de pe piaţă, iar în 1968 revine ca săptămânal. În 1991, echipa ziarului formează o societate
SC SEDPRESS CEAHLĂUL SRL, care editează ziarul timp neîntrerupt, până în ziua de astăzi.
Aşadar 1942-2013, sau 1965-2013. Este vorba de 71 de ani, respectiv 45 de ani.

La 70 de ani de la apariţia ziarului pe piaţă, ATENŢIE!! „Ziar înscris cu nr. 10 la Tribunalul Neamţ în 1942”, cum scrie
în stânga ediţiei, sus, respectiv la 44 de ani de la prima apariţie comunistă, şi 23 de ani de la prima „Ediţie Nouă şi Liberă”, Valentin Bălănescu merge la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi înregistrează ziarul ca fiind invenţia sa. Cum a fost posibil? În primul rând, datorită unei legi idioate, apărute nu de mult timp, care face ca o denumire pe care o înregistrezi la OSIM să-ţi permită să poţi folosi ca fiind a ta această denumire. OSIM e un fel de stat în stat iar legea care face posibilă această absurditate a dat liber pirateriei în materie de mărci. Şi astfel, denumirea unui ziar cu tradiţie de 70 de ani, ajunge proprietatea unei societăţi comerciale înfiinţată în 2008. Deci, o societate înfiinţată  in 2008, înregistrează la OSIM un drept de proprietate intelectuală asupra unei mărci care a fost
înregistrată la Tribunalul Neamţ în 1942. Aflăm, totuşi, că OSIM spune în regulamentul său, la capitolul „CE TIP DE
MARCĂ SE POATE ÎNREGISTRA”, la litera F, că nu pot fi înregistrate ca mărci
insemnele care „f) cuprind indicaţii false sau înşelătoare ori sunt contrare legilor ordinii publice şi bunelor moravuri.
Este deci, indispensabil, ca viitorul solicitant sa efectueze o cercetareprealabila, înainte de a depune la registratură cererea de înregistrare a unei mărci. Aceste cercetări pot fi făcute de către sectorul Mărci din OSIM, cu condiţia plătirii
unei taxe”.

Evident că nu s-a efectuat nici o cercetare prealabilă, Valentin Bălănescu nu avea nevoie de cercetări asipra mărcii Ceahlăul, ştia foarte bine că nu are nici un drept, mai ales că făcea zilnic, la una din televiziuni, revista presei şi critica ziarul pe care şi l-a însuşit drept proprietatea sa, şi că înregistrarea ei la OSIM, făcută la limita legalului, este cel puţin imorală. Când l-am întrebat, la o terasă lângă sediul PDL, dacă nu i-a fost jenă să se ducă să înregistreze marca
Ceahlăul, care nu era a lui, el mia răspuns: „Nu, am făcut-o pentru că m-a înjurat Viorel Tudose de mamă”. Marca ar putea aparţine moştenitorilor Mihail Magiari. Patru avocaţi din 5 întrebaţi ne-au spus că ar prelua oricând acest caz, pentru că, lucrând în presă, Valentin Bălănescu ştia că înregistrarea la OSIM s-a făcut cu rea credinţă şi că nu se putea invoca un drept de proprietate asupra unei mărci folosite zilnic şi a cărei vechime are mai bine de 70 de ani. De asemenea, ni s-a spus că trebuie scos documentul nr. 10 din 1942 de la Tribunalul Neamţ prin care proprietarul ziarului Ceahlăul de atunci, Mihail Magiari, şi-a înregistrat ziarul la Tribunal. Acea înregistrare de acum 71 de ani ar putea da de furcă şi Sedpresului, care s-ar putea totuşi, prevala de alte legi, dar mai ales
Sedpresului, pentru că, în opinia avocaţilor, dacă se poate prezenta în instanţă documentul de înregistrare, moştenitorii lui Mihail Magiari ar avea dreptul la marcă, actul din 1942 fiind mai puternic decât înregistrarea OSIM, este însuşi certificatul de înregistrare al mărcii Ceahlăul. Dacă vorbim numai de ultima perioadă, cea din 1968, la cea de a doua reapariţie a Ceahlăului, vedem că aici au lucrat ziarişti şi secretari de redacţie care au plecat din Ceahlăul direct în sicriu. Titi Simionescu a murit în ziar, domnii Tureschi şi Stupcanu n-au mai apucat ieşirea la pensie, iar ultimul dintre ei, Viorel Tudose, a murit şi de inimă rea, de când n-a mai fost lăsat de Valentin Bălănescu să scrie în ziarul în care a lucrat de 44 de ani. În 22 decembrie 1989, când nu se ştia foarte sigur dacă nu va reveni Ceauşescu, Viorel Tudose a rămas în redacţie să scrie prima ediţie liberă a ziarului Ceahlăul. Poate spune Valentin Bălănescu ce făcea în acea perioadă? Cu siguranţă
că NU FĂCEA ZIARUL CEAHLĂUL în Odorheiu Secuiesc. În opinia mea, care am lucrat 17 ani la ziarul Ceahlăul, merită
citit ziarul editat de SC SEDPRESS Ceahlăul SRL, de pe Aleea Tiparului nr. 14. Acea echipă, din care au făcut parte Viorel Tudose, Cornel Lămătic, Cătălin Stupcanu, Mircea Zaharia, Marius Mihăilă, Radu Doru, şi din care au rămas să lucreze Cristina Mircea, Geanina Nicorescu, Cristina Iordache, Tina Condrea, Angela Brudaru şi oamenii de la Agenţia de Difuzare a Presei Ceahlăul, mai nou şi mai vechi – Daniel Vinca, această echipă este cea care a dat coloana vertebrală a acestui ziar, care a scris pentru dumneavoastră presă de bun simţ, care a ţinut ziarul în condiţii economice cumplite, de multe ori fără bani, dar întotdeauna cu respect şi dăruire pentru meserie. Nu cunosc nici un alt ziar Ceahlăul, decât cel editat pe Aleea Tiparului nr. 14.
 Mariana
OLTEAN TUDOSE
Precizare: ziarele din 1942 şi
1943 sunt scoase din Arhiva Oraşului
Piatra Neamţ, de Viorel Tudose,
în luna octombrie 2012.

Viaţa nemţeană