Un an fără Domnul Tudose. Drum bun, Cel mai iubit dintre pămînteni! Un an fără Domnul Tudose. Drum bun, Cel mai iubit dintre pămînteni!
Pe 24 aprilie 2013, la 5,30 dimineața, Viorel Tudose părăsea această lume, după o suferință crîncenă și nemeritată. Dumnezeu știe cum și de ce... Un an fără Domnul Tudose. Drum bun, Cel mai iubit dintre pămînteni!

Pe 24 aprilie 2013, la 5,30 dimineața, Viorel Tudose părăsea această lume, după o suferință crîncenă și nemeritată. Dumnezeu știe cum și de ce a luat la El, parcă prea devreme, acest suflet frumos, generos, fără egal. Viorel Tudose a fost un om complet. Un bărbat de o frumusețe spirituală și fizică, uluitoare.

Un om cu o smerenie totală în fața lui Dumnezeu. A iubit adevărul, a iubit frumosul, chiar și în greșeală a fost un om de pus la rană. S-a născut, ca foarte puțini oameni de pe acest pămînt, fără organul trădării. N-a avut setate în ființa lui mecanismele minciunii, ipocriziei, lașității, vînzării. S-a bătut cu pixul acolo unde tîlharii au sărit cu otrava.

44 de ani a fost Omul din ziarul Ceahlăul. Este el însuși, alături de ziarul Ceahlăul, un brand.

A murit învins nu atît de boală, cît de lichele. Vorba lui Marin Preda: ”Asemenea bărbat, și să fie învins de-o stîrpitură!”. 

Viorel Tudose a fost învins de stîrpituri. Se știu care.

Mi-a spus că n-ar vrea să moară cînd sînt copacii înfloriți. Niciodată n-au fost copacii  mai înfloriți ca la moartea sa.

Pentru nemțeni, s-a dus un om de mare valoare. Pentru mine, s-a dus în acea zi de miercuri, 24 aprilie, 2013, Cel mai iubit dintre pămînteni.

Pendulul

 

Tîrziu, s-arată cînd e prea tîrziu,

 

Cînd totu-i ars mocnit, pînă la scrum,

 

În vîntul rău ce spulberă zăpada

 

Tu cauţi năucit un semn de drum.

 

În suflet porţi pendulul de-nceput,

 

Care-a bătut viclean, fără să ştii,

 

Căci te trezeşti tîrziu, dar prea tîrziu

 

Cînd înţelegi că-mbătrînim copii.

 

Şi te îndrepţi înnegurat şi trist

 

Către ceva ce te-a muncit mereu,

 

O singură speranţă-ţi mai rămîne

 

Să-ţi ningă urma bunul Dumnezeu.

 

(ianuarie 2013)

Pe tăişul inimii te ţin

 

 

Pe tăişul inimii te ţin

 

Ca pe o lamă de cuţit strălucitoare

 

De o parte iedera amintirii

 

De cealaltă parte crivăţul ei

 

Ninsoarea vine s-ascundă

 

Urma curată a pasului tău

 

Tot mai departe se-aude în ceaţă

 

Susurul apei pe prundul pustiu

 

Un vînt stinge spre seară

 

Umbra subţire a trupului tău

 

Din depărtare se aude se-aude

 

Susurul apei pe prundul încins

 

Liber ca pasărea cerului

 

Sufletul zboară către apus

 

E rătăcit de şirul cocorilor

 

Care s-au dus, care s-au dus…

 

 

Muguri şi porţi

 

Livezile stau gata de galop

 

Cu armăsari neînvăţaţi în ham

 

Ţărîna risipieşte către cer

 

Un abur dulce-amar ca un balsam.

 

Dar dacă dormi, parcă auzi în vis

 

Un răpăit de muguri ce pocnesc

 

Mici gloanţe de lumină şi de fum

 

Vestind un anotimp dumnezeiesc.

 

 

 

Unde ne ducem oare, către ce?

 

Că năuciţi de toate şi de toţi,

 

Aproape nu mai credem în minuni

 

Cu primăveri neferecate-n porţi.

 

DRUMUL SPRE NORD

 

Începe în joacă pe pajiştea verde

 

Ochiii sînt larg oglindiţi către cer

 

Lumea priveşte nepăsătoare

 

Două mici rîuri spre mare tînjind

 

Calea e năclăită de aprige smîrcuri

 

Dar apa cea vie îşi caută vad

 

Chiar veţi ajunge, chiar veţi ajunge

 

Pe şesul tainic dinspre apus

 

Te laşi în voia vîntului rece

 

Care te-ntîmpină venind dinspre nord

 

Dinspre izvoarele rămase-n urmă

 

Nunta de fluturi se-arată-n vis.

 

Arheologia amintirii

 

1. Fericit cel ce se poate-ntoarce în copilărie

 

Îl şi văd lepădîndu-se de zgură

 

şi intrînd gol puşcă

 

în hăţişul umed al amintirii

 

2. Păsări de sticlă îi coboară pe creştet

 

Apa oglinzilor îi trece de brîu

 

doar urma pasului pe nisip

 

e o hartă-ngheţată

 

3. Viclean e vîntul memoriei

 

Ce se aşteaptă e un catarg

 

dar corabia vine ca şi cum ar pleca

 

şi ancora cade în gol.

 

ADOLESCENŢI ERAM

 

Adolescenţi eram, pe-un ţărm înalt

 

Plutea pe ochi o pînză de ninsoare

 

Cuvintele se ridicau în aer

 

Ca nişte morţi cu gleznele uşoare

 

Erai subţire flacără precum

 

Cireşii ar da-n floare dintr-odată

 

Iar eu vedeam cum ţi-nfrunzeşte-n piept

 

Un semn de înserare ca o roată

 

Lăsai în urmă un miros de crini

 

Înmiresmând potecile azi ninse

 

Dar strigătul ţi-a fost triumfător

 

Cînd braţul meu cel tînăr te cuprinse

 

Adolescenţi eram, pe-un ţărm înalt

 

Plutea pe ochi o pînză de ninsoare

 

Cuvintele se ridicau în aer

 

Ca nişte morţi cu gleznele uşoare

 

Cum scriu cei veşnici despre cei veşnici……!

 

Aurel Dumitraşcu despre Viorel Tudose

 

Cîteva secvenţe din jurnalul lui Aurel Dumitraşcu, apărut sub

 

titlul „Carnete maro”,

 

despre Viorel Tudose

 

– 1 aprilie. Ieri: ziua lui NICHITA. Cei de la “Ceahlăul”, (adică dragul

 

tău Viorel Tudose) au băgat în pagină tableta pe care o scrisesei pentru

 

această zi. Te mulţumeşti! Ai ascultat din nou discul cu Nichita şi ai plîns

 

de dor de el! Toată ziua ai fost tulbure şi însingurat, toată ziua carnea ta

 

departe de surîs duminică, 10 iunie 1984

 

*

 

duminică, 10 iunie 1984

 

– Viorel Tudose te-a rugat să scrii o tabletă despre Eminescu pentru

 

numărul lor de sîmbătă. E atît de greu să scrii despre Eminescu! Te

 

gîndeşti vreo trei ore pentru douăzeci de rînduri!

 

*

 

30 septembrie 1984

 

– În “Ceahlăul” de ieri, 29 septembrie 1984, la o rubrică VITRALIU”: “Încă

 

o dovadă că tot mai mulţi tineri scriitori nemţeni se afirmă şi dincolo de aria

 

literară a judeţului: în perioada 1-13 septembrie, poetul Aurel Dumitraşcu

 

a participat ca invitat la o fructuoasă tabără de creaţie a C.C. al U.T.C.

 

organizată la Soveja, judeţul Vrancea, de Uniunea Scriitorilor şi Uniunea

 

Compozitorilor din R.S.R.”. Mulţumesc, Viorel Tudose! Era necesar anunţul

 

*

 

– Trei zile la P. Neamţ. Lansarea cărţii lui Adrian. Au venit mulţi prieteni

 

şi cunoscuţi şi această latură a “solidarităţii” ţi-a plăcut. Salutarea unui

 

poet este semn de elecţie şi bun-simţ. Dar nici o adunare nu este sinceră

 

atunci cînd este dirijată de culturnici cu frizură în creier. O noapte cam albă.

 

Şah. Nichita Danilov, mut, incapabil de comunicare. Hazul tău, aproape

 

peste măsură. Îţi face atîta plăcere să nu fii tot timpul “foarte inteligent”,

 

să deturnezi morga celor prea plini de sine, fişaţi! Nichita, deloc în centrul

 

atenţiei, nu se simţea deloc bine. Tu l-ai pus mereu în evidenţă pe George

 

Calcan, tachinîndu-l şi provocîndu-l pînă la exasperare, şi acesta, firesc,

 

replia absolut nostim din cînd în cînd. Te-a bucurat prezenţa lui Viorel

 

Tudose, acest domn aparte la care ţii mult.

 

*

 

Vineri, 17 ianuarie 1986

 

– Abia venit, un incident: te duci după pîine la magazinul mixt de pe Sabasa.

 

E 15,15 cînd încerci clanţa. Are program pînă la 16. E-ncuiat. Din interior

 

se aud rîsete, scălîmbăielile gestionarului şi ale unei femei (sau două). Mai

 

aştepţi. Sigur, te vedeau din interior. Întrebi de ce nu e deschis, politicos,

 

pentru că vrei pîine. Eşti peste măsură de iritat. După ce le ascunde în

 

magazie, deschide. Îl întrebi pe ce temei te ţine la uşă şi-şi permite să te

 

jignească în asemene hal din interior ?! Gestionarul? Un văr (?), un hoţ

 

împuţit. Cine te-a ţinut la uşă. Un hoţ pentru care tatăl tău a minţit cîndva

 

într-un tribunal – vai, unica lui minciună! – pentru a-l scăpa de 6 ani de

 

puşcărie. A scăpat cu trei luni. Furase o maşină de lemne de pe o rampă.

 

Tata a declarat că erau „balănci”, deci oarecum lemne de foc. Apoi l-a

 

înjurat pentru că a trebuit să mintă. Îi era nepot!! Hm! Şi acum te ţine la uşă

 

şi-ţi vorbeşte ca un nesimţit. Haznaua Borca! Rahaţii ei! I-ai spus ce e şi să

 

nu mai pretindă că aţi fi veri: pentru că tu din principiu nu-ţi stimezi rudele

 

şi în nici un caz nu eşti văr cu un nesimţit ca el. Era tare contrariat idiotul că

 

nu-l recunoşti ca văr etc.

 

Numai lepre! Cum să taci?! Nici pîine nu poţi cumpăra în mod civilizat

 

la Borca. Individul era şi foarte beat, se bîlbîia penibil şi nu voia să-

 

i faci necazuri. Îi vei scrie lui Viorel Tudose, dragul de el, prietenul, să

 

consemneze fapta în gazeta „Ceahlăul”.

 

(Text pus la dispoziţie de dl. Adrian Alui Gheorghe, cel care a îngrijit cele

 

două ediţii ale jurnalului)

Viaţa Nemţeană