Târgul instituţiilor Târgul instituţiilor
Peste 500 de liceeni şi elevi ai şcolilor generale, au vizitat ieri, 10 iunie, târgul „Instituţii nemţene pentru tineri europeni”. Evenimentul, organizat de Prefectura... Târgul instituţiilor

Peste 500 de liceeni şi elevi ai şcolilor generale, au vizitat ieri, 10 iunie, târgul „Instituţii nemţene pentru tineri europeni”. Evenimentul, organizat de Prefectura Neamţ în parteneriat cu servicii publice deconcentrate şi organizaţii neguvernamentale, s-a desfăşurat pe platoul Curţii Domneşti, între orele 12.00 şi 14.00. Târgul se înscrie în activităţile  proiectului „Sunt European Tânăr”, în cadrul căruia  Instituţia Prefectului a încheiat un acord de parteneriat cu organizaţia neguvernamentală CREED România.  Proiectul este realizat sub egida Anului european al cetăţenilor cu finanţare de la Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune, gestionat în România de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin  Agenţia  Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, iar grupul ţintă îl reprezintă elevii învăţământului gimnazial şi preuniversitar. „Ideea acestui eveniment a venit dupăce am participat la un târg al ONG-urilor la Bucureşti, unde au participat peste 150 de organizaţii. Ne-am gândit că ar fi potrivit să organizăm un astfel de eveniment şi la Piatra Neamţ, şi să implicăm şi instituţiile deconcentrate care să prezinte informaţii tinerilor”, a precizat Adrian Vaşnic, reprezentantul CREED România.

Elevii au vizitat standurile serviciilor deconcentrate unde au primit informaţii despre specificul lor instituţional şi oportunităţile de carieră.

De asemenea, tinerii au participat la jocuri interactive şi au putut urmări demonstraţii ale câinilor poliţişti. Atmosfera a fost animată şi de voluntarii CREED care au dansat pe ritmurile muzicii uşoare şi populare.

Standurile instituţiilor şi ONG-urilor prezente la târg, au fost vizitate şi de către autorităţile nemţene.  „Pentru că acest proiect îşi propune să familiarizeze tinerii cu drepturile şi responsabilităţile ce le revin într-o Uniune Europeană dinamică, am considerat oportună organizarea acestei expoziţii de prezentare a unor instituţii şi organizaţii neguvernamentale”, a spus George Lazăr, prefectul judeţului Neamţ. La eveniment au participat Primăria Municipiului Piatra Neamţ, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul  Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ,,Petrodava”, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog C.E.P.E.C.A, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”, precum şi organizaţiile CREED, Sens civic, People to people Roman, Conseco Bicazu Ardelean, Asociaţia Pro Democraţia Piatra Neamţ, Asociaţia Ioannis, ADS Catharsis Târgu Neamţ, Fundaţia „Omenia” Târgu Neamţ. (I.C.)

 

 

Viaţa nemţeană