Somn liniştit la soare, în parcarea UNIC. Nefiresc, dar nu-i pasă nimănui… Somn liniştit la soare, în parcarea UNIC. Nefiresc, dar nu-i pasă nimănui…
Doarme liniştită. pe trotuar, în parcare la UNIC, într-o dimineaţă însorită de luni. E aproape vânătă, dar dacă te uiţi atent, vezi că respiră... Somn liniştit la soare, în parcarea UNIC. Nefiresc, dar nu-i pasă nimănui…

Doarme liniştită. pe trotuar, în parcare la UNIC, într-o dimineaţă însorită de luni. E aproape vânătă, dar dacă te uiţi atent, vezi că respiră regulat, silenţios. Doar dacă te uiţi atent. Dar nu se uită nimeni. Oamenii trec pe lângă ea ca pe lângă un fenomen firesc, o ocolesc în grabă sau indiferenţi, uluitor de indiferenţi în faţa unui om trântit la pământ. 

Pare normal să fie aşa, nu interesează pe nimeni dacă e moartă, dacă e bolnavă, se merge pe ideea că o fi beată, doarme pe unde apucă. Maşinile vin şi pleacă, soarele arde ceva mai tare peste hainele ei groase, nu o deranjează firicelul subţire şi rece de vânt care îi trece peste faţă. 

În jur, lumea grăbită îşi vede de treaba ei, trece fără să se uite, de parcă s-ar culpabiliza. Dacă nu o vede, se cheamă că nu este. Şi, probabil, nu este pentru nimeni.

Viaţa Nemţeană