Secţia gândacilor din Spitalul Piatra Neamţ, rasă din temelii Secţia gândacilor din Spitalul Piatra Neamţ, rasă din temelii
Pediatria, secţia în care dansau gândacii pe pereţi în urmă cu doi ani, a fost reabilitată în întregime, începând din temelii. Este vorba de un... Secţia gândacilor din Spitalul Piatra Neamţ, rasă din temelii

Pediatria, secţia în care dansau gândacii pe pereţi în urmă cu doi ani, a fost reabilitată în întregime, începând din temelii. Este vorba de un proiect în valoare de 14.610.000 de lei.

Aflată spre finalul lucrărilor de reabilitare, secţia este obiectivul cel mai vizitat de preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, din momentul în care au debutat lucrările. Vizita de astăzi a adus informaţii noi:

După cum v-am promis la precedenta vizită de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, etajele doi și trei ale corpului B din secției Pediatrie au fost finalizate, aici începând deja dotarea încăperilor cu mobilier nou și mutarea pacienților în noile saloane.

La vizita de lucru de ieri a fost prezent și antreprenorul general al lucrării cu care am stabilit graficul de lucrări pentru perioada următoare și detalii legate de expertiza care cuprinde lucrările suplimentare și care trebuie să corecteze erorile descoperite pe parcurs în proiect.

Îmi doresc să finalizăm cât mai repede lucrările de aici, astfel încât micii pacienți și însoțitorii lor să fie tratați în cele mai bune condiții iar șederea în spital să le fie cât mai ușor de suportat”, a scris şeful CJ Neamţ, Ionel Arsene, pe pagina sa de socializare.

Viaţa Nemţeană