Tentativa de sinucidere, ca modalitate de a obține ceva
* Doctor MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Am citit zilele acestea în presă despre un tânăr care s-a urcat pe stâlpul de la telegondolă, după o dezamăgire în dragoste, amenințând că se sinucide. A fost nevoie de intervenția unui negociator din partea pompierilor, care l-a convins să coboare.
Tânărul era supărat că l-a părăsit prietena.
Cu puțin timp înainte, o persoană din Vaduri, tot în județul Neamț, s-a înconjurat de butelii cu gaz și a amenințat că se aruncă în aer cu tot cu copii, dacă soția nu se va întoarce la el.
Cu mulți ani în urmă, când am lucrat ca psiholog în armata israeliană, am primit un telefon urgent de la comandantul taberei care m-a informat despre faptul că un soldat a urcat în turnul de apă cu arma din dotare la el, și a amenințat că dacă nu-l scoate din tabără și nu îi permite să vorbească cu psihologul, o să se împuște.
În timp ce făceam drumul spre turnul de apă, se apucă un ofițer necalificat în psihologie să discute cu soldatul în cauză. Ofițerul îl critică că este laș, că nu știe să lupte și să-și ceară drepturile. Dialogul se poartă de la înălțime: soldatul încearcă să-l convingă că nu are dreptate, că este disperat pentru că mama lui este bolnavă și nu poate suporta condițiile mizerabile pe care el le are în această perioadă.
Ofițerul îndrăznește mai mult, îl provoacă prin vorbe: “Eu cred că tu ești laș, nu ai curaj să faci nimic, vrei numai să ameninți!“. Moment în care soldatul își ia arma, țintește spre el, încarcă și deodată se aude și zgomotul împușcăturii. Moare imediat, înainte de a ajunge eu la fața locului.
În timp ce scriu acest articol, se prezintă la mine la cabinet un domn de 43 de ani care a fost trimis de firma cu care eu lucrez, cu rugămintea de a-l verifica, pentru că s-a descoperit că în trecutul lui a avut două tentative de sinucidere în timpul serviciului militar. De atâta supărare în urma unei operații simple, a întârziat la întoarcere în armată, comandantul nu l-a crezut că operația a fost problema și s-a hotărât să-l aresteze. Dezamăgirea lui a fost atât de mare, a fost atât de supărat că autoritățile nu-l cred, încât s-a hotărât să facă un act demonstrativ de autoagresiune și și-a tăiat venele. Întrebarea este dacă tentativele de sinucidere sunt pentru a-și lua viața sau pentru demonstra ori a obține ceva, un lucru despre care crede că numai așa poate să-l obțină. Întrebarea dacă e intenție adevărată de suicid sau doar demonstrativă, nu este atît de importantă în foarte multe cazuri. Cercetările ne arată că 87 de procente din toate cazurile, sunt tentative demonstrative. Dar procentul atât de ridicat se leagă și de faptul că o persoană, atunci când își taie venele altături de alți oameni are o șansă mult mai mare să fie salvată, decât una care o face în singurătate și într-o formă în care nici el însuși nu se poate răzgândi sau să-și schimbe intenția. Dar, trebuie luat în evidență faptul că foarte mulți care au avut tentative de sinucidere nu au fost interesați dacă vor muri sau vor fi scoși din activitate pentru un timp, ca apoi să se întoarcă. Ei, în momentul când au fost enorm de supărați, au aplicat una din tehnicile cunoscute. În acest caz, cea mai cunoscută tehnică pentru fiecare persoană, este cea mai la îndemână: la femei, pastilele, la bărbați, împușcarea sau spânzurarea (în România, spânzurarea este cea mai frecventă metodă de suicid clar, iar pe locul 2, înecarea; în țările mai dezvolate, săritul de la înălțime este cel mai frecvent mod de a-și lua viața).
Sunt mai multe feluri de tehnici și prin ele putem observa cât tentativa ducea spre intenția certă de moarte sau ducea spre un act demonstrativ. Sunt tehnici în care trebuie să te pregătești înainte și, cu cât pregătirea este mai punctuală, cu atât mai mult tentativa și intenția cresc.
Cu doi în urmă am scris un articol despre Balena Albastră care ajunsese și în România dinspre Rusia, un joc al morții care încerca să influențeze tinerii să urmărească pas cu pas până la sinucidere. Din nefericire, cine a urmărit acești pași până la ultimii, s-a și sinucis.
Ce îi determină pe oameni să recurgă la tentativa de sinucidere demonstrativă? Din toate exemplele de mai sus, putem vedea că dezamăgirea în dragoste este unul din cele mai puternice motive. Ea îi impinge pe bărbat sau femeie să facă un act manipulativ care să-și aduca iubita/iubitul înapoi acasă.
Situații de disperare când simte că e încolțit și nu găsește nici o soluție, cum ar fi disperare economică, o situație de a fi într-un loc în care nu dorește sub nici o formă să fie, sau când ajunge la un conflict interior puternic care îl obligă să evadeze din această situație.
Una din cercetările mele cele mai importante legate de tentative de sinucidere la copii dar și la adulți a fost când am conturat concluzia că majoritatea copiilor care recurg la tentative de suicid, nu vrea, de fapt, să părăsească lumea în totalitate. Ei se bazează pe faptul că doar vor scăpa de problema actuală atunci când vor evada pentru o perioadă scurtă. Nu știu faptul că intrând în apă și neieșind din ea, înseamnă de fapt că în câteva minute nu o să mai aibă aer și o să moară, o să plece definitiv. Ei nu știu că săritul pe geam de la un etaj înalt nu poate să aducă beneficii cum ar fi beneficiul Peter Pan și nici pe cel al somnabulilor, care revin, apoi în patul lor. Ei nu conștientizează deloc rezultatul final, care este moartea.
Există, totuși, un procent de persoane care se află într-o altă categorie, distinctă de cea prezentată până acum. Aceste persoane suferă de instinct de viață foarte mic, instinctul morții îi preocupă foarte mult. O mare parte dintre ei au temperament melancolic, cu stări depresive, deprimate. Pentru acești oameni, gândul morții nu este deloc surprinzător, nici cel al sinuciderii. Procentul copiilor mici, până la 11 ani, care suferă de temperament deprimat este foarte mic ( 0,05%). Numărul se ridică în adolescentă unde tentativele de sinucidere cresc în mod semnificativ datorită schimbărilor hormonale și gîndurilor negative la care se adaugă evenimentele copleșitoare și stresante care duc la gândul sinuciderii.
Iată o poezie pe care am primit-o de la o adolescentă cu mulți ani în urmă.
Dacă ți-aș spune că adevărul e mai dureros ca minciuna, nu m-ai crede.
Dacă ți-aș spune că vița e mai urâtă ca moartea, nu m-ai crede.
Dacă ți-aș spune…dar ce rost mai are să-ți spun…
Timpul a săpat forme. Vorba e mai tare ca gîndul. Nimeni și toți au întrecut vântul
Lângă mine e pachetul de lame. Nici sângele nu mai are culoare, e vremea să zbor, să încep să mor.
…
Ce am fost? Poate o urmă o câine ori o felie de pâine. Dar am fost om. Ce nume urât! Și totuși, ce e viața, și totuși ce moartea? Un dor neîmplinit, o față mirată pe vreme cu soare…
Uff! Știi tu oare ce rămâne după moarte? Eu știu! Și ca o ultimă dorință înfășurată într-o mare credință, nădăjduiesc să vorbesc.
Nimeni pe această lume nu e altceva decât un pământ. Nimic mai mult decât praf în vânt.
Deci, ce rost are să trăiești? Dacă din pământ grăiești, țărână fără pic de sentiment…
Îmi amintesc de faptul că în urmă cu câțiva ani intrat la mine o doamnă de 75 de ani cu fratele ei mai tânăr decât ea. Fratele îmi spune Domnule doctor, sora mea nu mai vrea să trăiască, îi merge gândul numai la moarte, a avut câteva tentative de sinucidere dar nu i-a mers, de fiecare data am prins-o. Ce facem?
Ascultând povestea ei, am fost foarte impresionat. Doamna, în tinerețe, s-a căsătorit cu o persoană pe care a iubit-o foarte mult. Au încercat să facă copii și, din motive medicale, nu au reușit. Bărbatul, căruia îi plăceau foarte mult copiii, a convins-o să adopte unul. Soțul ei se ocupa cu copilul, erau toți trei fericiți. Dar, fericirea s-a sfârșit înainte cu 5 ani, când soțul s-a îmbolnăvit de cancer și a murit. Doamna a pierdut nu numai partenerul ei de viață, a pierdut omul care iubit-o cel mai mult; a pierdut soțul care era tatăl cel mai bun al băiețelului care atunci împlinise 15 ani. Doamna nu știa să se ocupe de el. La început, îl amenința, îl pedepsea și el, adolescent fiind, a început să se revolte, să nu se mai ducă la școală, să înceapă să joace jocuri de noroc, să fure bani din casă și s-o amenințe că dacă nu-i dă bani, o s-o violeze. Într-o zi, când era în stare de ebrietate, a intrat în casă și a violat-o. Pe lângă rușinea pe care a pățit-o, că singurul ei copil a violat-o, a fost nevoită să vândă lucruri din casă și să-i dea băiatului, altfel, continua să o violeze. Nimeni din familia ei nu a știut povestea adevărată. De rușine, a ascuns toată povestea. După o tentativă de sinucidere din partea doamnei, a fost chemat fratele la ei la spital, și acolo s-a descoperit toată tragedia, în adevărul ei cumplit. Doamnei nu i-a mai rămas nimic în viață, decât gândul obsesiv al morții. A rămas fără apartamente, fără bunurile materiale, cu un copil care se droghează și care o amenință. Ea nu mai găsește nimic pozitiv în lumea asta.
Povestea asta ne arată o altă categorie de oameni, în care s-a ajuns la situații disperate (în această categorie intră mulți bolnavi incurabili, care vor să se sfârșească viața știind că mai bine nu va fi, ci din contra, din ce în ce mai rău).
Acea persoană care s-a urcat pe stâlpul telegondolei, s-a ridicat într-un loc înalt, ca un simbol de fapt: Uitați-vă pe mine unde am ajuns, sunt disperat, dar am demnitatea să vorbesc cu voi de sus în jos!
Tot ce voia acel om era să fie ascultat, văzut și poate, să se îndeplinească și visul său. În cazul lui, nu putea să primească despărțirea și abandonul drept realitate. Încearcă, de fapt, să demonstreze că e puternic, să manipuleze că dacă vreți să mă scoateți de acolo, vreau să-mi îndepliniți cerințele mele, în speță, ca prietena să primească mesajul.
În cazul din Vaduri, amenințarea a fost cu o seriozitatea maxima, implicându-și copii ca un act sentimental puternic, să-și împlinească scopul, cel al întoarcerii soției. Negociatorul trebuie să aibă studii în psihologie și mare experiență și mai trebuie să aibă și multă răbdare, să empatizeze cu omul și cazul, dar, în nici un caz, să se identifice în totalitate cu el. Bineînțeles că negociatorul nu are voie să îl provoace și să îl stimuleze să facă un act negativ cum a făcut ofițerul din armata israeliană. Negociatorul trebuie să vorbească cu el cât mai aprope, dacă se poate ochi în ochi, să-I spună realitatea, să-I arate că există și alte modalități și să-I convingă încet-încet, să se dea jos din copacul unde s-a urcat atât de sus. Lucru care nu este deloc ușor, pentru că aceste persoane se simt înșelate, cu o lovitură puternică a eului iar scopul lor suprem este de a face un act demonstrative înalt, drept comopensație la starea de inferioritate în care se află.
Bineînțeles că asumarea responsabilității pe termen lung, este că cel care a avut tentativa de sinucidere cu intervenția autorităților, va trebui să plătească.
În spitalele județene de urgență apar zi de zi cazuri de tentative de sinucidere, mai ales demonstrative. România nu se află pe primele locuri în lume la sinucideri (țările baltice și țările scandinavice își dispută primul loc din cauza vremii reci, a izolării sociale și plictiselii) dar în România, cazurile de tentative demonstrative din cauza sărăciei și neînțelegerii dintre oameni, probleme de comunicare plus probleme psihice individuale cum ar fi labilitatea psihică, face ca numărul acestor tentative să fie destul de mare.
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro
