Piatra Neamţ, proiect de mediu câştigător la ambasada Franţei Piatra Neamţ, proiect de mediu câştigător la ambasada Franţei
Municipiul Piatra-Neamț alături de Alba Iulia, Seini din județul Maramureș a câștigat concursul ,,Orașul durabil” care a fost dedicat inițiativelor inovatoare din domeniul dezvoltării... Piatra Neamţ, proiect de mediu câştigător la ambasada Franţei

Municipiul Piatra-Neamț alături de Alba Iulia, Seini din județul Maramureș a câștigat concursul ,,Orașul durabil” care a fost dedicat inițiativelor inovatoare din domeniul dezvoltării sustenabile. Competiția a fost organizată de Ambasada Franţei în România, în parteneriat cu Business France şi Camera franceză de Comerţ şi Industrie din România. În concurs s-au înscris 30 de orașe din România.

Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc luni, la Ambasada Franţei din Bucureşti, în prezenţa doamnei Ambasador Michele Ramis.

Tematica „Oraş durabil şi dezvoltare durabilă” este o tematică dezbătută atât în Franţa, în Uniunea Europeană, cât şi în România. Mediul, bineînţeles, nu poate fi ignorat, este o prioritate guvernamentală şi pentru Franţa. (…) România, la rândul său, a stabilit cadrul necesar, iar noi suntem parteneri angajaţi în acest şantier al dezvoltării durabile. (…) Acest concurs nu face altceva decât să promoveze administraţiile care îşi fac bine treaba”, a declarat Ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis.

Municipiul Piatra Neamţ a fost câştigătorul categoriei „Mobilitate urbană”, cu proiectul „Combinarea de soluţii pentru a creşte mobilitatea urbană, pentru a reduce amprenta de carbon, pentru a spori siguranţa deplasărilor şi pentru a promova un stil de viaţă sănătos şi activ”.

Trofeul a fost decernat de  către  Ambasadorul Franței in România și doamna Cecilia Tudor, director de vânzări al Grupului Renault primarului Dragoș Chitic.

Încercăm să facem din Piatra Neamţ un oraş în care mobilitatea urbană să fie la ea acasă, în care oamenii să se simtă protejaţi, în care oamenii să se simtă bine şi, prin aceste proiecte, să ne protejăm şi mediul” a declarat Dragoș Chitic la festivitatea de la Ambasada Franței în România.

La categoria „Valorificarea construcţiilor, reabilitarea patrimoniului, regenerare urbană”, câştigător a fost declarat municipiul Alba Iulia;

Oraşul Seini, din judeţul Maramureş, a fost declarat câştigătorul categoriei „Eficienţă energetică”;

La categoria „Apă, canalizare şi gestionarea deşeurilor”, câştigător a fost desemnat judeţul Prahova.

Concursul „Oraşul durabil”, aflat la prima ediţie, a avut scopul să pună în valoare iniţiativele pozitive ale colectivităţilor locale din România şi să le recompenseze pe cele mai implicate în dezvoltarea durabilă şi în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Proiectele au fost selectate de un juriu format din experţi independenţi, câştigătorii urmând să aibă parte de o vizită de studiu într-o comunitate de referinţă parteneră din Franţa pentru a vedea alte exemple inovatoare în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă a comunităţilor.

La evenimentul de premiere de la Ambasada Franţei au fost prezenţi şi Ion Cîmpeanu, secretar de stat în Ministerul Mediului, Ciprian Roşca, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Hervé Boisguillaume, directorul proiectului „Oraşul durabil”, în cadrul Direcţiei Afacerilor Europene şi Internaţionale aflată sub autoritatea comună a Ministerului Francez al Tranziţiei Ecologice şi Solidare şi a Ministerului Coeziunii Teritoriilor, şi Alexandru Aldea, preşedintele juriului concursului, decan al Facultăţii de Inginerie în Limbi Străine a Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti.

Viaţa Nemţeană