Piatra Neamţ: gratuităţi la transportul public în comun. Vezi aici cine beneficiază Piatra Neamţ: gratuităţi la transportul public în comun. Vezi aici cine beneficiază
Încă din luna decembrie 2019, în urma unui proiect inițiat de primarul Dragoș Chitic, au fost extinse, prin Hotărâre a Consiliului Local, gratuitățile pe... Piatra Neamţ: gratuităţi la transportul public în comun. Vezi aici cine beneficiază

Încă din luna decembrie 2019, în urma unui proiect inițiat de primarul Dragoș Chitic, au fost extinse, prin Hotărâre a Consiliului Local, gratuitățile pe mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Piatra-Neamț, în sensul majorării plafonului pentru pensionarii care beneficiază de gratuitate la transportul public de la 1.200 la 1.300 lei, precum și majorarea plafonului la care se situează venitul net lunar pe membru de familie de la 850 la 900 de lei pentru elevi,  preșcolari și însoțitorii acestora. În ședința Consiliului Local din data de 7 februarie s-a aprobat Bugetul Local al Municipiului Piatra-Neamț pentru anul 2020 care cuprinde și sumele majorate prevăzute pentru acoperirea acestor cheltuieli.

„Consider că persoanele aflate la pensie și care au un nivel al veniturilor redus merită sprijiniți de administrația locală și prin gratuitate la transportul public de persoane.Totodată, oferim gratuitate la transportul public în cazul elevilor care provin din familii defavorizate socio-economic, ale căror venituri reduse nu pot susține contravaloarea transportului zilnic de la domiciliu la unitățile de învățământ, pentru a sprijini accesul copiilor la educație, respectiv reducerea abandonului școlar. În funcție de evoluția punctului de pensie și a salarului minim, precum și a bugetului municipalității,  vom decide pe parcursului anului extiderea facilităților pentru transport în municipiul Piatra-Neamț”, a declarat primarul Dragoș Chitic. 

Așadar, categoriile de persoane care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun sunt următoarele:

  1. Veteranii și văduvele de război;
  2. Persoanele persecutate din motive politice, entice, deportați și cei care au satisfăcut stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961;
  3. Persoanele cu handicap grav și accentuat;
  4. Însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora;
  5. Însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora;

 

  1. Însoțitorii adulților cu handicap grav auditiv și mintal accentuat, în prezența acestora;
  2. Asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav;
  3. Beneficiarii de ajutor social care efectuează ore de acțiuni de interes local;
  4. Preșcolarii și elevii care locuiesc în alte zone decât cele arondate școlii și care provin din familii ale căror venituri nete lunare pe membru de familie se situează până la 900 lei;

 

  1. Părinții beneficiari de ajutor social care însoțesc copiii la grădiniță și în clasa I a;
  2. Elevii care au obținut premiul I, II sau III la olimpiadele naționale;
  3. Elevii sportivi medaliați la concursurile naționale și internaționale;
  4. Persoanele fără venituri în vârstă de peste 65 de ani;
  5. Pensionarii ale căror venituri lunare se situează până la 1.300 lei lunar;
  6. Preșcolarii și însoțitorii acestora, precum și elevii care provin din familii ale căror venituri nete lunare pe membru de familie se situează până la 900 lei și care beneficiază se servicii sociale în cadrul centrelor sociale ale Primăriei municipiului Piatra Neamț.

Persoanele aflate la pensie ale căror venituri lunare se situează până la 1.300 lei vor depune un dosar care cuprinde copie după actul de identitate și cel mai recent cupon de pensie la punctul de lucru al SC Troleibuzul SA din zona gării. Tot de acolo vor ridica și abonamentele gratuite cu 60 de călătorii pe lună.

Pensionarii care sunt domiciliați în cartierele Văleni, Bâtca Doamnei și Ciritei (cartiere în care nu operează societatea Troleibuzul) vor depune dosarul la sediul Direcției de Asistență Piatra-Neamț situat de str. Ștefan cel Mare nr. 3.

Celelalte categorii de persoane care beneficiază de gratuitate vor depune dosarele care trebuie să conțină o cerere, copie act de identitate, copie de pe actele care atestă calitatea de veteran de război etc. (după caz), adeverinţă de elev, acte doveditoare privind veniturile nete lunare pentru familiile elevilor, tot la sediul Direcției de Asistență Piatra-Neamț.

 

 

Viaţa Nemţeană